Stiri

VIDEO // Primul SATELIT moldovenesc, creat de UTM, LANSAT în spațiul cosmic de către astronauții SSI: „Astăzi, R. Moldova a lansat nu numai un satelit, dar și speranța pentru viitor”

Actualitate 12.08.2022 13:57 Vizualizări3587
VIDEO // Primul SATELIT moldovenesc, creat de UTM, LANSAT în spațiul cosmic de către astronauții SSI: „Astăzi, R. Moldova a lansat nu numai un satelit, dar și speranța pentru viitor”

Nanosatelitul TUMnanoSAT, creat și dezvoltat la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a fost lansat astăzi în spațiul cosmic de către astronauții de la Stația Spațială Internațională (SSI), cu sprijinul Agenției de Explorare Aerospațială din Japonia (JAXA) și Oficiului Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale (UNOOSA).

Evenimentul a fost urmărit în direct inclusiv de la Chișinău, pe un ecran imens instalat în cadrul Centrului Tekwill, cu participarea prim-ministrei Natalia Gavrilița, rectorului UTM, Viorel Bostan, Ambasadorului Japoniei în R. Moldova, Katayama Yoshihiro, profesori, studenți etc.

Primul satelit creat în R. Moldova a fost dezvoltat în cadrul unui program internațional, după ce Universitatea Tehnică a Moldovei a fost selectată de către JAXA și UNOOSA pentru Programul KiboCUBE, în scopul lansării gratuite pe orbită în spațiu a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a declarat că ideea de a crea sateliți a apărut la UTM prin 2008, dar abia după 14 ani „visul a devenit realitate”.

„Acum mai bine de 10 ani, prin 2008, a apărut ideea ca UTM să inițieze un program de sateliți, astfel încât să putem exploara spațiul cosmic, să atragem tineri în domeniul ingineriei și să putem utiliza tehnologiile spațiale în folosul R. Moldova. Părea un vis îndepărtat, dar în 2009 a fost creat primul grup. (...) Asăzi putem spune cu siguranță că UTM știe să construiască sateliți”, a declarat astăzi emoționat rectorul UTM, după ce nanosatelitul TUMnanoSAT a fost lansat în spațiul cosmic.

Aceeași sursă a specificat faptul că, în acești ani, Guvernul a alocat circa două milioane de lei pentru Centrul de Tehnologii Spațiale creat la UTM, iar cercetătorii de la UTM au fost ajutați inclusiv de colegi din România și Bulgaria.


Echipa de la UTM care a creat nanosatelitul TUMnanoSAT


Prim-ministra Natalia Gavrilița a adăugat că lansarea primului satelit moldovenesc în spațiu deminstrează că și în școlile și universitățile din R. Moldova „se pot face lucruri interesante” și a promis că Guvernul va continua să investească în universități puternice și știință.

Ambasadorul Japoniei, Katayama Yoshihiro, a felicitat, în limba română, echipa de profesori, ingineri, cercetătători și studenți de la UTM care a reușit să creeze primul satelit al R. Moldova.

„Dvs. ați lansat astăzi primul satelit moldovenesc în spațiul cosmic și noi, japonezii, am putut să vă oferim un mic ajutor. (...) Exprim un respect deosebit pentru munca îndelungată pe care ați făcut-o împreună cu profesorii, tinerii ingineri, cercetători și studenți, este o muncă prețioasă care a adus un rezultat deosebit”, a spus diplomatul nipon.

Oficialul a precizat că „Kibo” din denumirea „KiboCUBE” a programului este un cuvânt japonez și înseamnă „speranță”: „Astăzi, R. Moldova a lansat nu numai un satelit, dar și speranța pentru viitor”.

Momentul în care nanosatelitul TUMnanoSAT, construit și dezvoltat la Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost lansat astăzi pe orbită de către astronauții de la Stația Spațială Internațională:



Menționăm că, în perioada iunie-august 2021, satelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor JAXA și NASA.

Ulterior, în luna martie 2022, a fost transportat în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare JSSOD.

În aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo Dragon-2, iar pe 15 iulie 2022 satelitul a fost lansat în spațiu, fiind transportat la Stația Spațială Internațională cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.07.2026 09.07.2026 12:57 464 Horoscopul zilei 09.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.60 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri