VIDEO // PRIMUL contract de extindere a conductelor de alimentare cu apă potabilă din România în R. Moldova, semnat la Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române: „Apa nu va mai fi o graniță”
1651
La Iași, de ziua Unirii Principatelor Române, a fost semnat primul contract prin care compania ieșeană „Apavital” S.A. va trece Prutul. În prima etapă a lucrărilor se prevede construcția unei subtraversări a râului Prut, între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (R. Moldova), iar beneficiari vor fi cetățeni din 13 localități din raioanele Ungheni şi Nisporeni, cu o populație de aproximativ 30 000 de locuitori.
La eveniment au participat șeful Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvpltării Regionale, Andrei Spînu, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, șeful Cancelariei prim-ministrului României, Mircea Abrudean etc.
„Apavital trece Prutul cu prima conductă cu apă potabilă. Odată cu implementarea acestui proiect, apa nu va mai fi o graniță, dar va fi ceea ce ne unește. Sper că în perioada următoare s-o facem cu cât mai mulți locuitori ai R. Moldova, din cât mai multe raioane”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
La rândul său, vicepremierul Andrei Spînu a subliniat că s-a vorbit prea mult despre podurile de flori, iar acum sunt reconstruite poduri din „beton” și din „apă bună”.
„Am vorbit foarte mult de poduri de flori, dar am început să reconstruim poduri de beton. Acum construim un pod de apă, de apă bună. „Apavital” va avea tot sprijinul autorităților din R. Moldova ca lucrările să meargă bine”, a dat asigurări Spînu.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, a precizat că investițiile vor fi realizate din bugetul operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din județul Iași, ca urmare a încheierii, la data de 20 mai 2021, a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte.
„Mă bucur că reușim să facem un nou pas în relațiile dintre România și R. Moldova, că ne implicăm la un nou nivel de dezvoltare durabilă a acestora, în beneficiul direct al oamenilor. Astfel, astăzi, când sărbătorim 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, cred că startul conectării României și R. Moldova prin apeducte este, de asemenea, un capitol important. Vă urez să duceți la bun sfârșit acest proiect!”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.
Amintim că Acordul între Guvernul României şi Guvernul R. Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi din România a 250 de mii de locuitori din raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti din R. Moldova a fost aprobat, miercuri, 5 ianuarie, de către Executivul de la Bucureşti, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
25.09.2026
14:31
25.09.2026
14:25
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
14:25
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:10
25.09.2026
13:09
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
12:10
25.09.2026
12:03
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















