VIDEO // Prejudicii de 2,5 milioane de lei, după ce un grup de persoane a îngrădit ilegal pădurea de la Durlești: Patru persoane, date pe mâna judecătorilor
3404
Patru persoane vor răspunde penal pentru că au îngrădit ilegal o suprafață din pădurea de la Durlești, suburbie a capitalei, cauzând prejudicii mediului în sumă de 2,5 milioane de lei.
Procurorii anunță că a trimis cauza penală în judecată.
„Investigațiile procurorilor au relevat că, în baza unei scheme infracționale, un grup de persoane a perfectat în mod ilegal mai multe acorduri de asociere pentru întreținerea pădurii, ocupând samavolnic terenuri din fondul forestier național. Suprafețele respective au fost îngrădite, inclusiv cu garduri cu fundație din beton, fiind comise distrugeri ale stratului fertil de sol, litierei și vegetației, extrageri ilegale de arbori și arbuști, lucrări de construcție neregulamentare și amplasarea ilicită a unor obiective și rețele inginerești în pădure. Prejudiciul estimat adus mediului a fost evaluat la peste 2,5 milioane lei”, arată Procuratura Generală.
Totodată, procurorii au stabilit că, în anul 2021, un fost director adjunct al Agenției „Moldsilva” a eliberat, fără temei legal, o permisiune scrisă privind înregistrarea unui imobil construit ilegal în fondul forestier, aflat în proprietatea statului, în lipsa actelor permisive necesare.
Învinuiții au pledat nevinovați.
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















