VIDEO // Paula Seling, OMAGIU pentru maestrul Eugen Doga: Cum a ajuns interpreta de peste Prut să-i cânte „Dulcea și tandra mea fiară”
4072
Paula Seling și Eugen Doga, un „cântec” care unește generații întregi prin aceeași emoție.
Interpreta din România, Paula Seling, i-a adus un omagiu maestrului Eugen Doga din R. Moldova, pe care îi leagă o colaborare de opt ani și astăzi a ajuns să-i cânte mai multe piese, inclusiv celebrul vals inclus în patrimoniul UNESCO.
„Colaborarea mea cu Maestrul Eugen Doga a început în urmă cu opt ani, când am fost invitată să cânt în gala de aniversare a Domniei sale, pe scena Palatului Național din Chișinău. Îl știam pe Maestrul Doga mai ales datorită filmului „Șatra”, a cărui coloană sonoră o scrisese. Am cântat, atunci, „Orice femeie e frumoasă” și „My teardrops fall”. Primisem partiturile piesei „My teardrops fall” fără vreo referință și fără indicații de tempo, așa că am facut-o baladă spre surprinderea maestrului, care nu o crease așa, dar i-a plăcut. Tot atunci am auzit pentru prima oară cântat live sclipitorul său Vals. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât pe scenă era și un cor de vreo 40 de persoane. După câteva săptămâni spectacolul a fost susținut și pe scena Ateneului Roman din București”, rememorează Paula Seling pe Facebook.
Ulterior, în 2017, maestrul Daniel Manasi i-a prezentat „versiunea superbă” a valsului „Dulcea și tandra mea fiară”, realizată pe versurile Vicăi Demici, și i-a sugerat să o cânte.
„Acest lucru a devenit posibil în data de 6 august 2019, în cadrul unui eveniment dedicat cinstirii memoriei eroilor, realizat de Radu Fornea și echipa sa, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, eveniment ce a avut loc în fața Mausoleului de la Mărășești. Pe scenă, alături de Orchestra Metropolitană București, am avut onoarea și plăcerea să mă reîntâlnesc cu Maestrul Eugen Doga. Ulterior au urmat și alte evenimente atât în țară, cât și în Republica Moldova, unde am interpretat această minunată creație. Tot prin 2019, am început o frumoasă colaborare și cu Sandu Gorgos, cel care a realizat orchestrația variantei cu text, a valsului din filmul „Dulcea și tandra mea fiară”, și l-am rugat să mai facă o variantă care să se potrivească vocii mele.
Iată cum, după atâta timp mă bucur că vă pot oferi o variantă extrem de personală a acestui magnific vals, intrat in Patrimoniul UNESCO, variantă filmată unde altundeva decât în Iași, orașul marilor iubiri”, a scris Paula Seling pe Facebook.
08.06.2026
23:10
426
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
465
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
585
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
722
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
642
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
738
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
676
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
715
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
686
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
753
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
778
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
633
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
23:10
420
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
460
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
578
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
717
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
638
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
734
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
672
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
711
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
682
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
749
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
774
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
629
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1196
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
966
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1060
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
995
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1272
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1444
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1615
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1984
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1832
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1765
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1797
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1670
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1590
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.45
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














