Stiri

VIDEO // Noi declarații CONTROVERSATE făcute de Vladimir Putin: „Apariția armatei rusești lângă Kiev și în alte orașe ale Ucrainei nu înseamnă că ne dorim OCUPAREA acestei țări. Nu avem un asemenea obiectiv”

Actualitate 16.03.2022 18:27 Vizualizări4831
VIDEO // Noi declarații CONTROVERSATE făcute de Vladimir Putin: „Apariția armatei rusești lângă Kiev și în alte orașe ale Ucrainei nu înseamnă că ne dorim OCUPAREA acestei țări. Nu avem un asemenea obiectiv”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține că nu are drept scop ocuparea Ucrainei, chiar dacă trupele rusești se află la câțiva kilometri de Kiev și au pus stăpânire pe unele orașe ucrainene.

„Apariția armatei rusești lângă Kiev, dar și în alte orașe ale Ucrainei, nu înseamnă că ne dorim ocuparea acestei țări. Nu avem un asemenea scop și eu am spus foarte clar despre asta pe 24 februarie (începutul invaziei rusești n.r.)”, a declarat astăzi Putin.

Totodată, liderul de la Kremlin susține că tactica aleasă de Statul Major al Forțelor Armate Ruse este conform așteptărilor. „Soldații și ofițerii noștri demonstrează curaj și eroism, fac totul ce depinde de ei pentru a evita provocarea de victime printre populația civilă din orașele Ucrainei”, a spus Putin, deși mai multe orale ucrainene au fost bombardate, iar peste 1 000 de civili au fost uciși.

Putin spune că războiul putea fi evitat, dacă Kievul accepta să-și retragă trupele din regiunea Donbas.

„Vreau să spun în premieră că, la începutul operațiunii, autorităților de la Kiev, pe diferite canale, pentru a evita vărsările de sânge, li s-a propus să nu intre în acțiuni militare, dar să-și retragă trupele din Donbas. Nu au vrut. E decizia lor”, a mai spus Putin.

Ce declarații a mai făcut președintele Rusiei:

-Dacă trupele ruse ar acționa doar în Donbas, acest lucru nu ar duce la eliminarea amenințării, o nouă linie de front s-ar afla acolo.

-Operațiunea specială merge bine, strict conform planului și tacticile operațiunilor militare dezvoltate de Ministerul Apărării și a Statului Major s-au justificat pe deplin.

-Patronii occidentali împing Kievul la vărsare de sânge prin furnizarea de arme și mercenari.

-Sancțiunile reprezintă o lovitură gravă pentru întreaga economie globală.

-Occidentul pariază pe „coloana cincea” din Rusia, încercând să împartă societatea. Poporul Rusiei va putea distinge patrioții de trădători.

-Occidentul nu a reușit să organizeze un „blitzkrieg economic” împotriva Rusiei.

-SUA și UE și-au încălcat efectiv obligațiile față de Rusia, înghețându-și rezervele - acum toată lumea știe că rezervele statului pot fi pur și simplu furate.

-Rusia, spre deosebire de țările occidentale, va respecta dreptul la proprietate.

-Știm acum cine și-a trădat cu lașitate partenerii și nu și-a îndeplinit obligațiile față de angajați.

-Rușilor li se refuză îngrijiri medicale în Occident, Occidentul a rupt toate măștile decenței, sugerează o analogie cu înclinațiile antisemite.

-Economia rusă se va adapta cu siguranță la noile realități.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 833 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri