VIDEO, FOTO // Reprezentanții etniilor din R. Moldova și-au prezentat tradițiile la festivalul „Unitate prin diversitate”. Prin ce s-a remarcat comunitatea BULGARILOR din R. Moldova
3619
Mii de cetățeni au vizitat Festivalul etniilor „Unitate prin diversitate”, organizat pe 17 septembrie 2023 în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. La eveniment au participat circa 60 de organizații etnoculturale din republica noastră, inclusiv Comunitatea Bulgarilor din R. Moldova, cu suportul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.).
Startul evenimentului a fost dat prin depunere de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, după care oaspeții au admirat curțile improvizate ale organizațiilor etnoculturale, au făcut cunoștință cu porturile populare, dansurile tradiționale, precum și au gustat din bucatele tradiționale ale acestora.
„Adevărata bogăție a neamului nostru este unitatea, în a ști să ne respectăm unii pe alți, în a ști să apreciem frumosul din fiecare. Mă bucur că R. Moldova este atât de diversă, pentru că puterea și prosperitatea ei este anume în această diversitate. Să știm să o păstrăm să știm să o promovăm, pentru că acesta este viitorul țării noastre”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic, acreditat în R. Moldova.
„R. Moldova este exemplu pentru lumea întreaga, este o țară unde diversitatea se respectă. Aici, poți auzi în stradă o simfonie de limbi. Moldovenii vorbesc în română, rusă, găgăuza, bulgară, poloneză etc.”, a menționat Kent Doyle Logsdon, ambasadorul SUA la Chișinău.
Maia Dobreva, noua Ambasadoare a Bulgariei la Chișinău, care recent a prezentat scrisorile de acreditare, a remarcat că este prima dată când participă la un astfel de eveniment în R. Moldova.
„Este o inițiativă formidabilă, care oferă diplomaților posibilitatea de a ne familiariza cu cultura și tradițiile diferitor țări. Aici sunt mulți colegi diplomați și suntem recunoscători autorităților din R. Moldova că fac tot posibilul pentru a păstra această comunitate. Vom face tot ce depinde de noi ca să o ajutăm”, a subliniat diplomata.
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a oferit suport Comunității Bulgarilor din R. Moldova pentru participare la eveniment.
„Etniile sunt, de fapt, cărămizile care stau la baza R. Moldova. Tradițiile etniilor se păstrează mai bine în comunitățile locale, în sate, iar obiectivul A.S.I.C.S. este anume încurajarea și susținerea ideilor la nivel de comunitate. Desigur, am acceptat cu mare drag să contribuim la participarea Comunității bulgare la acest eveniment”, a spus președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă.
Potrivit lui Gheorghe Barbarov, președintele Comunității Bulgarilor din R. Moldova, în republica noastră locuiesc circa 80 de mii de etnici bulgari.
„Majoritatea etnicilor bulgari trăiesc în Taraclia, dar nu numai. Acest festival este o oportunitate de a ne întâlni cu bulgarii din toată R. Moldova, de a discuta cu reprezentanții altor minorități naționale din țara noastră. Aici a fost totul pregătit de către Comunitatea bulgară cu ajutorul partenerului nostru de încredere, Asociația A.S.I.C.S. Să dea Dumnezeu să avem în continuare astfel de parteneri”, a punctat Gheorghe Barbarov.
Festivalul etniilor se află la cea de-a douăzeci și doua ediție.





25.04.2026
19:53
161
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
253
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
366
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
446
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
386
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
525
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
598
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
521
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
629
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
667
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
695
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
692
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
25.04.2026
19:53
0
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
232
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
356
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
434
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
373
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
513
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
577
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
511
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
624
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
661
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
689
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
685
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
743
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
886
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
789
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
686
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
693
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
773
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
898
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
720
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
674
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
870
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
729
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
711
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
674
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














