VIDEO, FOTO // Asociația A.S.I.C.S. a susținut în calitate de „sponsor de aur” dineul de CARITATE: Gala Speranței al Hospices of Hope Moldova
3390
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare (A.S.I.C.S.) și-a adus aportul, în calitate de „sponsor de aur”, la dineul de caritate Gala Speranței, organizat de Hospices of Hope Moldova. Evenimentul a avut drept scop colectarea de fonduri pentru servicii de asistență paliativă oamenilor cu boli progresive.
Gala Speranței, organizată de Hospices of Hope Moldova în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la Chișinău, a reunit politicieni, diplomați, oameni de afaceri și de cultură, dar și mulți alți prieteni ai organizației. Invitaților le-au fost prezentate istorii ale beneficiarilor Hospices of Hope – oameni care, în pofida maladiilor grave, continuă să-și trăiască viața, iar specialiștii organizației de caritate îi ajută să scape de dureri fizice și psihologice.
Directorul executiv al Hospices of Hope Moldova, Veronica Dragnev-Sacara, a subliniat importanța participării mediului de afaceri la evenimente de caritate.
„Partenerii au un rol foarte important în susținerea activității noastre, deoarece oferim servicii de ajutor paliativ gratuit pentru cei care au nevoie și aducem mulțumiri Asociației A.S.I.C.S. pentru că ne-a fost alături până acum”, a menționat Veronica Dragnev-Sacara.
Mesajul directorului organizației a fost susținut și de către Ambasadorul britanic în R. Moldova, Excelența Sa, Steven Fisher.
„Pentru mine este o onoare să fiu aici, alături de oameni atât de generoși. Partenerii „de aur” sunt printre cei mai importanți parteneri ai Hospices of Hope Moldova”, a subliniat diplomatul.
În mesajul său adresat organizatorilor Galei Speranței, dar și invitaților, președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov, a remarcat că numărul mare al invitaților confirmă că societatea este gata să susțină misiunea nobilă a Hospices of Hope.
„Acest eveniment a fost organizat la cel mai înalt nivel. Am remarcat o interacțiune foarte bună dintre diplomați și mediul de afaceri. Consider că efectul responsabilității sociale, implicarea în acțiuni caritabile este cea mai bună metodă pentru o companie pentru a fi remarcată de către consumatori”, consideră Plamen Milanov.
În cadrul Galei Speranței, a fost organizată licitația de caritate pentru colectarea de fonduri necesare activității Hospices of Hope. Contribuția A.S.I.C.S. pentru asigurarea activității „Centrului Speranței” a fost de 9 500 de euro.
La „Centrul Speranței”, deschis de Hospices of Hope Moldova la Chișinău pacienții beneficiază de consiliere din partea unui medic și a unei asistente medicale, a unui asistent social, precum și de consilierea psihologului și de ajutor din partea unui fizioterapeut.
26.08.2026
12:37
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
12:11
26.08.2026
12:11
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului















