Stiri

VIDEO // DECLARAȚIE: „Se apropie un moment electoral foarte semnificativ pentru Republica Moldova, poate unul istoric. O cauză, odată pierdută, s-ar putea să aibă consecințe pe ani”

Actualitate 05.06.2021 14:59 Vizualizări2256
VIDEO // DECLARAȚIE: „Se apropie un moment electoral foarte semnificativ pentru Republica Moldova, poate unul istoric. O cauză, odată pierdută, s-ar putea să aibă consecințe pe ani”

Fostul ministru de Externe al României și președintele Partidului Mișcarea Populară din România, Cristian Diaconescu, atenționează asupra pericolului războiului hibrid în regiune, în contextul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ediții speciale la Radio Chișinău.

„Și Republica Moldova, și România, sunt amenințate pe măsura vulnerabilităților, unele induse extern, dar, mai ales, cele pe care ni le generăm pe intern. Din acest punct de vedere, războiul hibrid este o agresiune care nu folosește forța armată, dar este în egală măsură distrugător. Această agresiune se poartă mai ales în legătură cu subiecte, teme, probleme care, pe de o parte, generează susceptibilități și neîncredere privind funcționarea instituțiilor statului și, pe de altă parte, generează manifeste, expresii ale unor atitudini politice care nu urmăresc decât să manipuleze, să dezinformeze, să inducă stări de slăbiciune la nivel național. Sigur – sub acoperirea unor mesaje care, mai ales în campaniile electorale, sunt ofertante. În primul rând, trebuie să știm că acest război hibrid se poartă 24/7, în continuu. Deci, trebuie să fim informați și să judecăm fiecare rațional, urmărind exact ceea ce se întâmplă și încercând să descifrăm care sunt perspectivele.

Momentul electoral este unul cât se poate de prielnic pentru astfel de manifestare. O spun foarte multe state, SUA, Franța, Germania, Olanda, care în momentele tensionate politic, generate de alegeri, au descoperit și diverse intervenții dinafară, mai mult sau mai puțin identificabile în legătură cu niște state, dar foarte toxice pentru procesul electoral. Din această perspectivă, fiindcă se apropie un moment electoral foarte semnificativ pentru Republica Moldova, poate unul istoric, aș ruga ca cetățenii, instituțiile, presa, să fie foarte atenți pe acest subiect, pentru că o cauză, odată pierdută, s-ar putea să aibă consecințe pe ani”, a declarat Cristian Diaconescu la Radio Chișinău.

Referitor la așteptările pe care le are în legătură cu alegerile parlamentare anticipate de la Chișinău, fostul ministru de Externe al României a remarcat opțiunile pro-europene și pro-românești ale alegătorilor din Republica Moldova.

„Suntem convinși că o formulă politică pro-europeană, care evident să aibă în vedere și reîntregirea noastră ca națiune, reprezintă o variantă care astăzi este susținută, așa cum reiese din sondajele pe care le-am văzut, de o mare parte a societății din Republica Moldova. Schimburile economice ale Republicii Moldova cu statele membre ale UE, cel puțin înainte de pandemie, arătau că primele cinci, a cincea fiind România, reprezintă în viziunea Chișinăului, opțiunile cele mai favorabile. De asemenea, chiar dacă nu am o poziției instituțională, putem discuta și noi la București, putem încuraja tipul de demers politic care de ani de zile a prezentat Occidentului din partea României acel nivel de identitate comună pe care îl avem și pe care oricât l-ar nega, l-ar contesta sau denigra unele forțe politice indiferent unde s-ar afla acestea, țin de noi, de popor, și de o tradiție și de un concept care nu poate fi contestat. Și în zona familiei Populare Europene avem și vom avea discuții în continuare extrem de concrete în legătură cu perspectiva europeană a Republicii Moldova”, a subliniat Cristian Diaconescu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 559 Horoscopul zilei 02.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 550 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri