VIDEO // Condiții decente și sigure pentru copiii de la GRĂDINIȚA din satul Pohorniceni, grație unui proiect finanțat de echipa lui Ilan Șor din Consiliul Raional Orhei
1539
Cei 50 de copii care frecventează grădinița „Andrieș” din satul Pohorniceni, raionul Orhei, se bucură de condiții mai sigure și spații mai iluminate. Și asta după implementarea unui proiect de renovare a întregii rețele de curent electric, care a costat 132 de mii de lei, banii fiind oferiți de Consiliul Raional Orhei și primăria din localitate.
Managerul instituției preșcolare „Andrieș”, Ana Iacob, spune că rețeaua electrică nu a mai fost schimbată de peste 30 de ani, din momentul dării în folosință a grădiniței. Aceasta prezenta pericol pentru copii și angajații grădiniței. „Situația era dezastruoasă și prezenta un pericol real. Deseori se produceau scurtcircuite. Situația s-a schimbat radical, după renovare. Spațiile grădiniței au devenit luminoase, iar corpurile de iluminat economice și ecologice ne vor permite să economisim resursele financiare”, spune Ana Iacob.
Pentru implementarea proiectului, Consiliul Raional Orhei a alocat peste 86 de mii de lei, iar contribuția primăriei locale a fost de peste 45 de mii de lei. „Proiectul a costat, în total, 132 de mii de lei. Toate rețelele electrice au fost schimbate și instalat un sistem nou și modern de iluminat. Acest proiect este important pentru un sat mic ca al nostru, unde bugetul local nu permite derularea unor proiecte mari. Mulțumim Consiliului Raional pentru susținere”, a spus Ianec Corobciuc, primarul satului Pohorniceni.
„Rețeaua electrică era veche. Pentru siguranța copiilor și funcționarea instituției era imperios necesar să fie schimbată întreaga rețea. Ne bucurăm foarte mult că a fost finalizat acest proiect”, a spus Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei.
Conducerea Partidului „ȘOR” spune că proiectele din domeniul educațional reprezintă o prioritate pentru formațiune, deoarece copiii reprezintă viitorul țării. „Echipa Partidului „ȘOR” din raionul Orhei a investit și va continua să investească în proiecte din domeniul educației, pentru că acestea sunt prioritare pentru noi. Ele vizează copiii noștri, iar ei sunt valoarea supremă a țării”, a menționat deputatul Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”.
„Pentru echipa noastră aceste proiecte sunt importante. Vom susține proiecte de acest gen sau asemănătoare celui din Neculăieuca, unde realizăm în premieră un complex educațional grădiniță-gimnaziu”, a menționat deputatul Marina Tauber, vicepreședintele Partidului „ȘOR”.
Este de menționat că, recent, la grădinița „Andrieș” din Pohorniceni au fost schimbate geamurile și ușile, a fost renovat foișorul pentru copii. La fel, recent, s-au finalizat lucrările unui proiect finanțat de FISM, care a prevăzut renovarea blocului alimentar și a celui sanitar. Următoarea etapă pentru modernizarea grădiniței va fi schimbarea acoperișului.
Tot cu susținerea financiară a Consiliului Raional Orhei, la Primăria Pohorniceni a fost modernizat sistemul de încălzire. Toate spațiile primăriei sunt încălzite, iar noul sistem va permite economisirea a circa 30% din resurse. Echipa lui Ilan Șor din Consiliul Raional a locat pentru acest scop 53 de mii de lei.
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina

























