VIDEO // Chișinău: A mers tiptil în urma unei femei și i-a smuls, la un moment dat, lănțișorul de aur de la gât: Jaf de 10 000 de lei, săvârșit ziua în amiaza mare


A urmărit femeia o bună bucată de drum și, când s-a asigurat că nu-l vede nimeni, s-a apropiat și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.
Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în raionul Rezina, a fost reținut de polițiștii din capitală, fiind suspectat de comiterea unui jaf săvârșit ziua în amiaza mare pe stradă.
Victima, o femeie de 68 de ani, a alertat oamenii legii, spunând că lănțișorul ei valora 10 000 de lei.
Suspectul a fost identificat și reținut în scurt timp, acesta recunoscându-și vina.
„M-am apropiat și l-am rupt (lănțișorul - n.r.)”, a povestit atacatorul, adăugând că a dus ulterior bijuteria la lombard.
Individul riscă închisoare de la 5 la 7 ani.











































































