VIDEO // Campanie fără precedent desfășurată de Asociația A.S.I.C.S. în R. Moldova - peste 24 000 de familii nevoiașe au fost asigurate cu produse alimentare în cadrul CAMPANIEI „Susținem că ne pasă”
3382
Peste 24 000 de familii nevoiașe din toată R. Moldova au primit ajutor în cadrul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”. Din octombrie 2022 și până în prezent, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a livrat colete cu produse alimentare de primă necesitate în 233 de localități. Beneficiari ai campaniei sunt bătrâni singuratici, familii cu mulți copii, persoane cu necesități speciale, veterani de război și chiar refugiați din Ucraina.
Cea mai recentă vizită a echipei A.S.I.C.S. a fost în comuna Hrușova, din raionul Criuleni, unde au fost aduse 100 de pachete cu alimente. Aici locuiește și Liliana Mirca, care crește șase copii împreună cu soțul ei. Femeia recunoaște că nu reușește să facă față tuturor cheltuielilor.
„Doar soțul lucrează, iar eu stau acasă cu copiii. Patru sunt la școală și doi mai mici - acasă. Sincer vă spun că ne vine greu, dar încercăm să ne descurcăm. Clar că ne prinde bine mâncarea. Macaroane, zahăr pentru ceai, ulei... Totul e scump. Va fi o economie și vă mulțumesc din suflet că m-ați ajutat”, a zis Liliana.
Printre beneficiari este și Elena Lupșanschi care crește singură trei fii: ”Soțul a decedat de 4 ani și acum eu singură cresc trei copii. Ușor nu e acum la nimeni. Vă mulțumesc pentru aceste alimente. Ne bucurăm că există oameni care au posibilitate să ne ajute”, a spus femeia.
Satele care primesc ajutor umanitar au fost selectate prin tragere la sorți. În pachetele cu alimente se regăsește o sticlă de ulei, zahăr, paste făinoase, terci de grâu, biscuiți, făină de porumb, conservă de carne și soluție dezinfectantă pentru mâini.
”Având în vedere că acum situația în țară e foarte grea și lumea se confruntă cu multe probleme, vă mulțumim pentru suportul adus comunei noastre”, a conchis primarul din Hrușova, Pavel Roșca.
„Susținem pentru că ne pasă” este o campanie socială destinată familiilor dezavantajate din mediul rural.
26.08.2026
13:45
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:07
26.08.2026
12:37
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:14
26.08.2026
13:11
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:07
26.08.2026
12:37
26.08.2026
12:34
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
12:11
26.08.2026
12:11
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















