VIDEO // A treia tablă interactivă dăruită de A.S.I.C.S. a ajuns la un gimnaziu din Cărpineni
2843
Campania „10 table de nota 10” a revenit la Cărpineni, de această dată însă la Gimnaziul „Dumitru Crețu”, care a devenit câștigător de drept al unui nou display interactiv, după cel revendicat de Liceul Teoretic „Ștefan Holban” din aceeaşi localitate.
Școala beneficiară a fost selectată în rezultatul concursului publicat pe pagina de facebook a Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), unde reprezentanții tuturor instituțiilor de învățământ din republică (cu excepția celor din capitală) au ocazia să publice un eseu cu tema „Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților” și să câștige o tablă interactivă.

„S-au mobilizat și au asigurat o interacţiune impresionantă, au demonstrat că tabla interactivă merită să ajungă anume la ei. Am analizat și conținutul eseului, care corespunde totalmente subiectului. E o mobilizare demnă de tot respectul, este anume ceea ce vrem să vedem – implicarea societății în proiecte de modernizare a învățământului. Concursul va fi desfășurat până finele anului de studii, astfel că, lunar, fiecare şcoală participantă are şanse să câştige o tablă interactivă”, a declarat directorul A.S.I.C.S., Victoria Kriukova.
Veronica Stratu, profesoară de matematică și informatică la Gimnaziul „Dumitru Crețu”, este cea care și-a asumat responsabilitatea scrierii eseului.
„Am văzut prima tablă care ați dus-o în prima instituție (n.r. LT „Ștefan Holban din Cărpineni”. Atunci mi-am zis că trebuie de făcut ceva ca să reușim și noi să avem o tablă interactivă performantă în instituția noastră. Eseul l-am scris timp de o seară. Copii au vrut acest lucru acesta și l-au așteptat! De asta și ne-a reușit rapid să adunăm un număr foarte mare de like-uri și comentarii”, a povestit Veronica Stratu.

Într-un peisaj educațional în continuă schimbare, captivarea atenției elevilor reprezintă o provocare majoră pentru profesori, a adăugat directorul interimar al Gimnaziului „Dumitru Crețu” din Cărpineni, Natalia Olișevschi.
„Utilizarea tablelor interactive devine deja o necesitate în instituție, pentru că informația vine la pachet cu imaginile selectate, ceea ce facilitează însușirea eficientă a cunoștințelor. Aducem mulțumiri Asociației A.S.I.C.S. pentru că am fost selectați în acest proiect obiectiv, transparent și echitabil”, a conchis Olișevschi.

Cu tehnologia în creștere și numeroasele distrageri care îi înconjoară, efortul de a menține angajamentul copiilor în timpul orelor de clasă devine crucial pentru procesul de învățare. O recunosc chiar elevii, care sunt siguri că lecțiile vor deveni mai interesante datorită tablei interactive. Iar profesorii sunt siguri că vor reuși să atragă atenția școlarilor, un aspect important nu doar pentru a menține disciplina în clasă, ci și pentru a stimula interesul lor asupra subiectelor studiate.

Până acum, campania „10 table de nota 10” a ajuns în trei instituții de învățământ: două din Cărpineni, raionul Hâncești și una din localitatea Vatici, Orhei. În total, până la sfârșitul anului de studii 2023-2024, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului va contribui la modernizarea dotărilor a zece școli din R. Moldova.
25.04.2026
15:49
228
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
344
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
274
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
389
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
436
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
466
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
587
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
622
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
658
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
639
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
25.04.2026
15:49
34
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
291
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
241
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
348
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
374
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
442
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
572
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
608
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
648
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
623
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
690
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
821
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
732
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
638
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
643
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
720
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
850
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
665
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
627
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
820
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
685
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
667
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
632
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
753
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
966
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














