Stiri

Vicepremierul Oleg Serebrian, la ceremonia de comemorare a eroilor căzuți în războiul din 1992, pe platoul de la Coșnița: „R. Moldova nu a pierdut războiul de pe Nistru, chiar dacă forțele erau inegale”

Actualitate 14.03.2023 16:04 Vizualizări1835
Vicepremierul Oleg Serebrian, la ceremonia de comemorare a eroilor căzuți în războiul din 1992, pe platoul de la Coșnița: „R. Moldova nu a pierdut războiul de pe Nistru, chiar dacă forțele erau inegale”

„Republica Moldova nu a pierdut războiul de pe Nistru, chiar dacă forțele erau inegale. Datorită temerității celor care au apărat în acele zile suveranitatea republicii noastre, s-a reușit menținerea R. Moldova pe drumul ce duce spre democrație și libertate. Războiul de pe Nistru a zădărnicit evoluția noastră, dar n-a putut să ne oprească din cale”, a declarat astăzi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la ceremonia de comemorare a celor căzuți în luptele din primăvara anului 1992 pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, organizată pe platoul de la Coșnița, raionul Dubăsari.



Evenimentul s-a desfășurat în fața Monumentului eroilor căzuți „Pentru Țară, Pentru Neam”, cu participarea reprezentanților Parlamentului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, administrației publice raionale și locale, Inspectoratului de Poliție Dubăsari și Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, a veteranilor de război și a localnicilor.



Vicepremierul a punctat în discursul său că autoritățile de la Chișinău fac tot posibilul ca umbra războiului să nu mai planeze asupra Republicii Moldova și a mulțumit, din numele Guvernului Republicii Moldova, veteranilor conflictului militar de pe Nistru pentru devotamentul cu care și-au servit statul, pentru sacrificiul pe care l-au făcut pentru prezentul și viitorul nostru.

„Evenimentul de astăzi este deosebit, deoarece readuce printre noi numele eroilor neamului, care în martie 1992 au demonstrat întregii țări ce înseamnă dorința de a fi liberi, ne-au învățat ce înseamnă patriotismul și independența. Noi, generațiile de astăzi și cele vitoare suntem într-o mare datorie față de cei care au luptat pentru integritatea și libertatea țării”, a declarat la eveniment Igor Trofimov, secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne.

În semn de recunoștință, sacrificiu și devotament față de R. Moldova, veteranilor de război care au participat în Coșnița la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței republicii au fost decorați de către conducerea MAI cu distincții și grade speciale.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 08.08.2026 08.08.2026 13:16 652 Horoscopul zilei 08.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri