Consilierul prezidențial Veaceslav Negruță, membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”, solicită APP să explice remunerările GRASE ale reprezentanților statului în această companie
5945
Consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul economic, Veaceslav Negruță, confirmat la finele lunii noiembrie 2021 în funcția de membru al Consiliului de Observatori de la SA „Moldovagaz” din partea statului, a solicitat Agenției Proprietății Publice (APP) să spună cum este stabilită remunerarea lunară a membrilor consiliilor de administrație și de observatori ale acestei companii.
Veaceslav Negruță își dorește, astfel, să vadă dacă există vreo corelare între rezultatele economico-financiare ale „Moldovagaz” și remunerările oferite reprezentanților conducerii acestei companii.
„Am solicitat acționarului - statul în persoana APP - să clarifice situația privind modul de stabilire a remunerărilor membrilor consiliilor de administrație și de observatori ale SA „Moldovagaz”. În cazul Consiliului de observatori, remunerariul e stabilit de către acționari în cadrul adunărilor generale. Solicitarea mea a fost adresată APP pentru clarificarea și reglementarea acestui aspect. Misiunea mea și manadatul pentru un an în Consiliul de observatori al SA „Moldovagaz” sunt strict legate de aspectele ce reies din situația și prioritățile acționarului (APP) în această societate pe acțiuni, iar în topul acestor priorități, de rând cu altele, este auditul datoriilor”, a declarat Veaceslav Negruță pentru Ziarul NAȚIONAL.
Consilierul prezidențial a precizat că nu a primit deocamdată nicio remunerare de la SA „Moldovagaz” și nici nu a discutat acest subiect până acum în cadrul companiei.
Anterior, reprezentanții statului în Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz” primeau puțin sub 100 000 de lei lunar în calitate de remunerări din partea companiei responsabile de furnizarea gazelor către cetățenii R. Moldova.
De exemplu, fostul secretar de stat de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, în prezent cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, a arătat în declarația de avere pentru anul 2018 indemnizații de peste 1,180 de milioane de lei de la SA „Moldovagaz” sau câte 98 337 de lei lunar.
Amintim că „Gazprom” a invocat, la semnarea unui nou contract de livrare a gazelor naturale către R. Moldova, o datorie de 709 milioane de dolari a malului drept al Nistrului. Guvernul de la Chișinău a anunțat că va efectua un audit al acestei sume, pentru a stabili cum a fost acumulată, în condițiile în care cetățenii R. Moldova de pe malul drept al Nistrului și-au achitat în mod regulat facturile.
De menționat că, în contextul crizei energetice actuale, „Gazprom” nu a invocat niciodată datoria de aproape opt miliarde de dolari pe care o are Transnistria pentru consumul de gaze.
Compania rusă „Gazprom” deține 50% din acțiunile SA „Moldovagaz”, Agenția Proprietății Publice de la Chișinău - 35,33% din acțiuni, „Tiraspoltransgaz”, o companie din Transnistria - 13,44% din acțiuni, iar restul acționarilor au cote mai mici de 5%.
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















