Vasile Tarlev a rămas fără un TITLU ONORIFIC: „Să facă ei mai multe”
4128
europalibera.org Ex-premierul R. Moldova, Vasile Tarlev, a rămas fără titlul onorific de cetățean de onoare al orașului Nisporeni, de care s-a învrednicit în anul 2007, perioadă în care ocupa funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată la ultima ședință a Consiliului orășenesc Nisporeni.
Fostul premier a fost acuzat de actualul primar că ar fi înstrăinat mai multe bunuri ale orașului în perioada când s-a aflat la guvernare.
„Un nebun din birou ne-a luat bazinele acvatice. Cu ce ocazie? Au fost luate și transmise la nivel republican. Nici până azi nu mai dăm de capăt. Astea îs meritele unei persoane? Tarlev a luat bunurile cetățenilor noștri și nu știe nici el unde le-a dus”, susține indignat primarul orașului Nisporeni, Ion Gangan, transmite postul local de televiziune.
De cealaltă parte, unii consilieri orășenești au încercat să-i ia apărarea lui Tarlev. „Noi prin asta nu câstigăm nimic, dar ne stricăm imaginea consililului, pentru că acum i-o dăm, acum i-o luăm. Cine o să meargă acasă la domnul Tarlev să-i ceară diploma ceea de cetățean de onoare, prosopul și lenta (panglica - n.r.) pe care i-am dat-o”, se întreabă consilierul orășenesc Ion Țugulea.
„Prima dată aud. Nici nu am știut și nu am avut niciun privilegiu din asta. Nu mă deranjează deloc și decizia le aparține. Să dea Domnul să facă ei mai multe pentru Nisporeni decât am făcut eu”, a declarat Vasile Tarlev pentru Ziarul NAȚIONAL, nu înainte de a ne spune că deține titluri onorifice de acest fel în mai multe orașe din republică.
29.07.2025
13:56
28.01.2025
15:28
03.09.2024
17:27
03.09.2024
16:59
13.08.2024
16:24
24.06.2015
11:54
16.06.2015
11:35
10.04.2015
15:16
21.02.2015
14:36
20.11.2014
10:20
19.11.2014
12:30
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin

















