Stiri

RĂZBUNARE // Uzina de lângă Kiev bombardată de ruși fabrica rachetele „Neptun” cu care a fost distrusă nava „Moskva”

Actualitate 15.04.2022 15:41 Vizualizări4696
RĂZBUNARE // Uzina de lângă Kiev bombardată de ruși fabrica rachetele „Neptun” cu care a fost distrusă nava „Moskva” Reuters

O uzină din regiunea Kiev, care fabrică rachetele „Neptun” pe care armata ucraineană a anunţat că le-a folosit pentru a lovi crucişătorul rus „Moskva”, a fost vizată în cursul nopţii de joi spre vineri de un atac rus, au constatat jurnalişti ai AFP de la faţa locului.

Un atelier al uzinei şi o clădire administrativă adiacentă, situate în localitatea Vîşneve, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de capitala Ucrainei, au fost grav avariate. Aproximativ 50 de vehicule aflate în parcare au suferit avarii.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a anunţat anterior că Rusia a distrus un atelier de rachete sol-aer al acestei uzine numite „Vizar”, folosind o rachetă de croazieră „Kalibr”.

„În jurul orei 01:30 dimineaţa, paznicul m-a sunat să raporteze lovituri'' aeriene, a declarat Andrii Sizov, care conduce un atelier de prelucrare a lemnului situat la aproximativ 100 de metri de fabrică. „Au fost cinci. Angajatul meu era în birou, a fost aruncat la pământ de explozie”, a spus el.

CITIȚI și OFICIAL // Moscova CONFIRMĂ că nava amiral a flotei rusești, crucișatorul de rachete „Moskva”, s-a SCUFUNDAT în Marea Neagră

Guvernatorul regiunii Odesa, Maksim Marcenko, a declarat în noaptea de miercuri spre joi că armata ucraineană a folosit rachete Neptun pentru a lovi Moskva.

Uzina „Vizar” este una dintre fabricile ucrainene care produce aceste rachete, potrivit UkrOboronProm, compania de stat care supraveghează fabricile de arme din Ucraina.

Moscova nu a confirmat până acum naufragiul, afirmând pur şi simplu că la bordul navei lansatoare de rachete cu o lungime de 186 de metri a izbucnit un incendiu, ceea ce a provocat explozia muniţiei. Apoi, crucişătorul s-a scufundat în cursul unei încercării de a-l remorca până la cel mai apropiat port, notează AFP și Agerpres.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 522 Horoscopul zilei 29.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 515 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri