Ursula von der Leyen, reacție FERMĂ după discursul ultimativ al lui Vladimir Putin: „Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic”
1073
Președinta Comisiei Europene a avut vineri, 30 septembrie, o reacție fermă, la capătul discursului virulent al președintelui rus, Vladimir Putin, în contextul anexării a patru regiuni ale Ucrainei.
„Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic. Toate teritoriile ocupate ilegal de invadatorii ruşi sunt pământ ucrainean şi vor face întotdeauna parte din acest stat suveran”, a afirmat preşedintele CE.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin, că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare.
El susține că vrea să negocieze pacea cu Ucraina, amenințând, pe de altă parte, că regimul de la Kiev va trebui să respecte ”voinţa poporului”. ”Ne vom proteja teritoriile folosindu-ne toate forţele şi vom face totul pentru securitatea oamenilor”, avertizează liderul rus.
Putin şi liderii pro-ruşi din cele patru regiuni au semnat decretele de anexare la Rusia în aplauzele celor prezenţi. Discursul preşedintelui rus, în care anunţă anexarea celor patru teritorii, rostit în faţa elitei politice de la Kremlin, a început cu o întârziere de 15 minute.
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon

















