Stiri

Una dintre condițiile pentru un nou program cu FMI a fost votată în Parlament: Independența BNM, consolidată

Actualitate 19.11.2020 12:28 Vizualizări1634
Una dintre condițiile pentru un nou program cu FMI a fost votată în Parlament: Independența BNM, consolidată

Unul dintre angajamentele pe care și le-a asumat Guvernul Republicii Moldova în cadrul unui nou program cu Fondului Monetar Internațional (FMI) a fost susținut astăzi aproape unanim în Parlament.

Deputații au votat, în două lecturi, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, Codului penal, Codului de procedură penală, Codului de procedură civilă, Legii privind redresarea și rezoluția băncilor și Legii privind activitatea băncilor.

Noile prevederi consolidează integritatea deciziilor de politică monetară, reglementare și supraveghere bancară ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

De asemenea, modificările se referă la răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin actul administrativ ilegal al BNM, mecanismul de determinare a mărimii prejudiciului material cauzat, modul de atragere la răspundere a membrilor organelor de conducere a BNM.

Potrivit guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, noua lege va îmbunătăți reglementările aferente cadrului de înlăturare a acționarilor neconformi din sectorul bancar, regimul compensațiilor pentru daunele cauzate de actele emise de BNM și cele aferente autonomiei, dar și responsabilizarea regulatorului bancar.

Menționăm că FMI ar putea oferi R. Moldova 558 de milioane de dolari în viitorii trei ani.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 19.10.2026 19.10.2026 13:09 825 Horoscopul zilei 19.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.92 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 20.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri