Un rus, ucis de un rechin în Egipt: Victima avea 24 de ani
3562
Un rus a fost ucis joi de un rechin în largul oraşului egiptean Hurghada, la Marea Roşie, au raportat autorităţile, notează AFP.
,,Atacul unui rechin împotriva unui bărbat (...) a dus la decesul acestuia", a declarat pe Facebook Ministerul egiptean al Mediului, fără a oferi alte detalii.
Presa rusă a indicat că victima era un rus în vârstă de aproximativ douăzeci de ani.
Consulul general rus Viktor Voropaiev a declarat agenţiei oficiale de presă ruse TASS că autorităţile egiptene au confirmat decesul unui cetăţean rus născut în 1999.
„Victima nu era un turist, ci un rezident permanent al Egiptului", a spus el agenţiei, transmite Agerpres.
Într-o înregistrare difuzată pe reţelele de socializare şi prezentată ca arătând incidentul, o persoană pare să se chinuie să scape de un rechin.
Ministerul egiptean al Mediului a informat că rechinul a fost capturat, iar examinarea acestuia a scos la iveală ,,un comportament anormal (...) care a provocat incidentul".
Acesta a adăugat că înotul şi jocurile nautice vor fi suspendate timp de două zile cu începere de vineri.
Marea Roşie este o destinaţie turistică importantă în Egipt. Rechinii nu sunt neobişnuiţi acolo, dar foarte rar atacă înotătorii dacă nu depăşesc limitele autorizate.
În iulie 2022, două turiste, o austriacă şi o româncă, au fost ucise de un rechin în apropiere de Hurghada.
În 2018, un turist ceh a fost ucis de un rechin în largul unei plaje egiptene în Marea Roşie, precum şi un german în 2015 şi o germancă în 2010.
06.05.2026
23:58
196
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
318
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
297
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
295
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
480
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
356
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
410
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
423
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
458
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
431
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
432
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
23:58
98
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
280
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
264
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
266
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
456
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
330
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
395
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
409
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
443
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
419
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
422
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
528
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
487
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
556
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
512
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
558
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
515
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
475
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
488
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
501
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
527
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
530
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
812
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
438
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
541
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














