19:12:39 28.03.2024
Stiri

Un ROMÂN ar putea fi viitorul secretar general al OSCE

Actualitate 01.10.2020 11:37 Vizualizări1621 Autor: Ziarul National
Un ROMÂN ar putea fi viitorul secretar general al OSCE


România a înaintat candidatura ambasadorului Cristian Diaconescu pentru funcția de Secretar General al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în urma lansării, la începutul lunii iulie, a procedurii de ocupare a unor funcții la nivelul Organizației de la Viena, a confirmat Ministerul Afacerilor Externe într-un răspuns pentru CaleaEuropeană.ro.

Potrivit MAE, desemnarea Secretarului General se realizează prin consens și va fi formalizată cu prilejul Consiliului Ministerial din decembrie, organizat de Președinția-în-exercițiu albaneză.

Pentru această funcție mai există și o propunere din partea Germaniei, în persoana Helgăi Maria Schmid (Germania), actual secretar general al Serviciului European pentru Acțiune Externă, corpul instituțional diplomatic al Uniunii Europene.

În prezent, secretarul general al OSCE este diplomatul elvețian Thomas Greminger, însă, în iulie 2020, acesta nu a fost reales în funcție.

Secretarul general al organizației este ales de Consiliul de Miniștri al OSCE pentru o perioadă de trei ani, mandat care poate fi extins pentru încă trei ani. Rolul secretarului general al OSCE este deopotrivă politic și executiv. Acesta asigură implementarea tuturor deciziilor OSCE și acționează ca Acționează ca reprezentant al președintelui în exercițiu și îl sprijină în toate activitățile care vizează îndeplinirea obiectivelor OSCE.

„Ambasadorul Cristian Diaconescu a fost diplomat de carieră, fost ministru de externe (pentru două mandate), fost ministru al justiției, cu o activitate consistentă în domeniile acoperite de OSCE și care a participat, de la începutul carierei diplomatice, la evoluția OSCE, inclusiv la negocierea unor documente relevante pentru activitatea Organizației. Promovarea acestei candidaturi demonstrează interesul și atașamentul României pentru îndeplinirea obiectivelor OSCE în domeniile care au consacrat Organizația ca for de colaborare și dialog în domenii precum securitate, democrație și drepturile omului, cooperare economică și de mediu. Totodată, această candidatură reflectă disponibilitatea României de a utiliza, în folosul OSCE, experiența și cunoașterea dobândite în cadrul Organizației de-a lungul timpului”, mai precizează Ministerul Afacerilor Externe.

În cazul în care va fi ales, Cristian Diaconescu va deveni al doilea român într-o funcției internațională prestigioasă și importantă, după ce Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO în 2019.

Cristian Diaconescu a fost ministru de externe al României în perioada 2008-2009 și în 2012, după ce anterior a ocupat funcția de ministru al justiției în perioada 2000-2004. De asemenea, a fost șef al Cancelariei Prezidențiale în timpul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu.

În prezent, este prim-vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară.

În ce privește activitatea sa diplomatică, Cristian Diaconescu a fost negociator șef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul politic de baza între România și Federația Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei și secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, fiind ambasador en pied în această organizație.

În cariera sa diplomatică, Diaconescu se distinge cu o bogată experiență referitoare la OSCE. În perioada 1997-1998 a îndeplinit funcția de director al Direcției OSCE și de Cooperare cu Structurile Subregionale din MAE. În perioada 1996-1997 a fost diplomat în Direcția OSCE din MAE. Între 1995 și 1996 a fost diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE. În perioada 1993-1995 a fost coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE. Între 1990 și 1993 a fost diplomat în Delegația Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE.

OSCE este cea mai cuprinzătoare organizație de securitate. Acoperă aria geografică de la Vancouver la Vladivostok și o populație de peste un miliard de persoane, contribuind la consolidarea păcii, democrației și stabilității în această regiune. Organizaţia este un for pentru dialog politic la nivel înalt asupra unei game largi de aspecte de securitate și, totodată, un instrument regional cuprinzător pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor și reabilitarea post-conflict. În esență, vizează creșterea, prin cooperare, a încrederii între state. Prin intermediul instituţiilor sale specializate, unităţilor de experţi şi reţelei de misiuni în teren, OSCE are competenţe în domenii dintre cele mai variate cu impact asupra securităţii comune: controlul armamentelor convenționale și măsuri de creștere a încrederii și securității; combaterea amenințărilor transnaționale; activități economice și în domeniul mediului; democratizare; promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Originile OSCE datează de la începutul anilor ’70. Prin Actul Final de la Helsinki, adoptat în 1975, a fost creată Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE). În perioada Războiului Rece, CSCE a oferit un cadru de dialog multilateral şi de negocieri între Est şi Vest. În contextul căderii Zidului Berlinului, Carta de la Paris din 1990 a reflectat aspiraţia statelor participante pentru o nouă „eră a democraţiei, păcii şi unităţii” şi a consfințit încheierea Războiului Rece.

Prin Carta de la Paris, au fost create o serie de instituţii permanente – Secretariatul, Centru de Prevenire a Conflictelor, Birou pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului – precum şi capacităţi operaţionale. În 1992, s-au creat noi formate şi instituţii: Forumul de Cooperare în domeniul Securităţii, Forumul Economic şi de Mediu şi respectiv Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale. Primele prezențe în teren au fost misiunile din Kosovo, Voivodina și Misiunea la Skopje.

În 1994, CSCE a devenit Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizaţie fără personalitate juridică, cu sediul OSCE la Viena.

În total, sunt 57 de state participante la OSCE.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md