22:48:28 03.05.2026
Stiri

Un robot a rupt degetul unui copil, în timpul unui campionat de șah: „Asta nu este bine”

Actualitate 26.07.2022 17:58 Vizualizări1028
Un robot a rupt degetul unui copil, în timpul unui campionat de șah: „Asta nu este bine”

Un robot care juca trei partide de șah în același timp a rupt degetul unui copil de șapte ani, în cadrul unui campionat care s-a sfârșit recent.

O publicație din Rusia a publicat imagini cu momentul pe canalul său de Telegram și a relatat că băiatul a suferit o fractură dar în rest este bine. Internauții au preluat rapid filmarea și au publicat-o pe rețelele de socializare pentru a fi vizionată de întreaga lume.

Potrivit presei, robotul „a stâlcit” degetul băiatului, însă este posibil ca aceasta să fie o traducere eronată sau ușor interpretabilă.

În filmare se poate vedea cum robotul și-a așezat propriul „deget” sau o altă piesă de șah peste mâna băiatului, de parcă ar fi fost confuz.

Băiatul a reușit să termine campionatul, după ce medicii i-au pus un ghips, însă părinții lui ar putea deschide un proces în instanță. Pentru moment, autoritățile cred că a fost vorba despre un accident.

„Robotul a rupt degetul copilului. Asta nu este bine. Robotul a fost închiriat de noi, a fost expus în multe locuri, pentru mult timp, alături de specialiști. Aparent, operatorii l-au trecut cu vederea. Copilul a făcut o mișcare și apoi trebuie acordat timp suficient astfel încât robotul să răspundă, însă băiatul s-a grăbit, astfel că robotul l-a apucat. Nu avem ce face cu robotul”, a explicat Sergey Lazarev, președintele Federației Ruse de Șah.

Sergey Smagin, director adjunct al federației, a declarat jurnaliștilor ruși că aceasta a fost prima oară, din câte își poate aminti, când un robot rupe degetul cuiva.

Se pare că, cel mai probabil, robotul a devenit confuz în timp ce juca împotriva mai multor adversari și a încercat să facă o mișcare într-un moment greșit.

Putem doar să răsuflăm ușurați că nu avem de-a face cu un robot de șah violent în același timp în care un sistem de inteligență artificială al Google „a prins viață” (sau cel puțin a fost acuzat pe nedrept). Cine știe ce s-ar întâmpla dacă două astfel de sisteme și-ar uni forțele.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
03.05.2026 08:06 549 Horoscopul zilei 03.05.2026
Top stiri
03.05.2026 08:06 539 Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026 08:47 817 Horoscopul zilei 02.05.2026
01.05.2026 08:42 997 Horoscopul zilei 01.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 17.28 1 RON 3.97 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte