Un profesor-horticultor din SUA le recomandă fermierilor din R. Moldova să folosească la maximum îngrășăminte VERZI pentru a îmbunătăți randamentul culturilor agricole
3039
MOVCA Un expert american recomandă fermierilor moldoveni să folosească îngrăşăminte verzi - ierburi, crucifere și leguminoase - pentru a contribui cu investiţii minime la conservarea şi sporirea materiei organice din sol, reducerea costurilor de producere sau creşterea toleranţei culturilor agricole la secetă.
Bruce Wiliams este profesor-horticultor şi recent s-a aflat în R. Moldova pentru a acorda fermierilor autohtoni consultanţă în aplicarea îngrăşămintelor verzi prin intermediul Programului USAID „Farmer-to-Farmer”.
Potrivit movca.md, expertul a constatat că R. Moldova dispune de unele dintre cele mai productive soluri din lume, dar care sunt supuse unui proces constant de pierdere a materiei organice.
În opinia sa, lista beneficiilor de la aplicarea îngrăşămintelor verzi include şi controlul eroziunii, reducerea gradului de poluare a apei şi creşterea capacităţii de infiltrare a acesteia în sol, îmbunătăţirea randamentului culturilor agricole.
Utilizarea adecvată a astfel de îngrășăminte le permite fermierilor să-şi mărească profitul obţinut din creşterea culturi agricole fără a dăuna solului şi mediului ambiant.
Bruce Wiliams a elaborat o serie de recomandări pentru fermierii din R. Moldova legate de aplicarea îngrăşămintelor verzi:
- Culturile agricole folosite ca îngrăşăminte verzi ar trebui utilizate în toate operațiunile agricole ecologice și convenționale. Ele contribuie la conservarea și creşterea materiei organice în sol şi are beneficii enorme pentru mediu prin reţinerea carbonului, controlul eroziunii, fertilizarea solului, sănătatea culturilor și numeroase alte beneficii.
- Aplicarea îngrăşămintelor verzi ar trebui corelată cu rotația culturilor pentru a spori profitul. Deseori, fermierii folosesc inputuri scumpe pentru a produce pe suprafeţe mari, dar cu profit mic sau inexistent. Conceptul îngrăşămintelor verzi este de a folosi mai puține inputuri chimice pentru a crește profitul. Utilizarea adecvată a culturilor leguminoase ca îngrăşăminte verzi poate produce până la 100 kg/ha de azot și înlocui introducerea unei cantităţi echivalente în sol.
- Utilizarea rotațiilor pe termen lung și a tehnicilor de lucrare minimă a terenurilor agricole pot îmbunătăți sănătatea culturilor și a solului.
- Utilizarea corectă a ierburilor, cruciferelor și a leguminoaselor în rotații poate fi dificilă. Nu există o „rețetă” valabilă pentru toţi. Fermierii trebuie să experimenteze pe solurile și condițiile proprii pentru a găsi combinația optimă.
- În general, culturile precum porumbul și floarea-soarelui ar trebui să fie urmate de un amestec de ierburi (grâu, secară, ovăz), crucifere (hrișcă, muștar) și leguminoase (trifoi, măzăriche, lucernă). Aceste culturi vor ajuta la recuperarea nutrienţilor din sol și la adăugarea de materie organică.
- Gospodăriile agricole mari pot fi împărțite în patru-opt categorii în funcție de tipul de sol, fertilitate și utilizare. Fiecare categorie va avea propriul program de rotație. Acest lucru va ajuta la asigurarea faptului că o recoltă mare poate fi obţinută în fiecare an, permițând totuși un sistem de rotație adecvat. Fiecare categorie ar trebui să aibă o singură schemă de rotație concepută doar pentru utilizarea eficientă și profitabilă a terenului. Aceasta necesită un volum imens de activitate contabilă, faţă de care au repulsie majoritatea fermierilor. Am vizitat o gospodărie din R. Moldova în care fermierul are afişate în biroul său câmpurile și schemele de rotație, astfel încât să-și poată vizualiza planul.
- Flexibilitatea este esențială. În calitate de fermier, știu că atât condițiile climaterice, cât şi cele economice nu întotdeauna se potrivesc cu ceea ce am planificat. Fii deschis pentru înlocuirea îngrăşămintelor verzi și pentru utilizarea diferitor culturi. Unele dintre cele mai bune rezultate provin din împrejurări norocoase.
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
01.09.2026
16:17
01.09.2026
16:02
01.09.2026
15:41
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
01.09.2026
16:17
01.09.2026
16:02
01.09.2026
15:41
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
14:32
01.09.2026
14:30
01.09.2026
14:10
01.09.2026
13:24
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
01.09.2026
09:58
01.09.2026
09:08
01.09.2026
07:49
01.09.2026
07:29
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















