Un leac pe bază de usturoi și ceapă, folosit în Evul Mediu, s-ar putea dovedi un antibiotic foarte bun
1671
Rezistența la antibiotice este o amenințare cât se poate de reală. Într-un viitor apropiat, s-ar putea să nu mai putem trata și vindeca multe dintre infecțiile cărora cândva le puteam veni de hac, pentru că bacteriile reușesc să supraviețuiască celor mai sofisticate medicamente pe care le avem.
Specialiștii estimează că în următorii 30 de ani vor muri 10 milioane de oameni din cauza rezistenței bacteriilor la antibiotice, iar cercetătorii explorează alternativele. Așa se face că o echipă de cercetători din Marea Britanie pare să fi găsit ceva promițător într-o sursă la care nu mulți s-ar fi gândit: un manuscris medieval, „Bald's Leechbook”, considerat a fi unul dintre primele texte medicale, relatează CNN.
Este vorba despre un remediu natural făcut din ceapă, usturoi, vin și săruri biliare, care și-a arătat potențialul antibacterian, cu speranțe de a trata piciorul diabetic și alte infecții ale picioarelor, asta în condițiile în care ulcerele piciorului diabetic riscă să devină complet rezistente la tratamentul cu antibiotice, de unde amenințarea de septicemie și de amputare.
„Alifia lui Bald”, refăcută cu ingrediente din supermarket
Cunoscut sub denumirea „alifia lui Bald”, tratamentul are potențial pentru a combate așa-numitele infecții biofilm (n.r. - biofilmul este răspunsul bacteriilor la stimuli care le atacă în mod direct. Acestea se unesc și formează o masă de bacterii greu de combătut) - comunități de bacterii care rezistă antibioticelor și care sunt mai greu de tratat.
Studiul cercetătorilor britanici estimează că infecțiile biofilm costă numai Regatul Unit peste un miliard de lire sterline pe an.
Prima dată, mixtura medievală s-a dovedit a fi un potențial ajutor în lupta împotriva supermicrobilor în 2015, iar studiul publicat acum în „Scientific Reports” arată cum a funcționat și cum ar putea fi pus în practică în continuare.
Testat separat, fiecare dintre ingredientele amestecului natural are o anumită activitate antibacteriană, dar se pare că această activitate devine mai puternică atunci când sunt puse să acționeze împreună.
Cercetătorii au refăcut alifia din vechea carte medievală folosind usturoi și ceapă cumpărate de la supermarketuri obișnuite, au folosit un vin alb englezesc, iar sărurile biliare le-au luat dintr-un stomac de vită.
Cercetătorii au testat alifia și din punct de vedere al siguranței, iar datele sunt promițătoare, cu atât mai mult cu cât este vorba despre ingrediente naturale. Următorul pas este ca mixtura să fie caracterizată chimic și apoi să se înceapă testele pe piele umană.
Vechile texte, sursă de inspirație pentru noi medicamente
Cercetarea textelor istorice pentru găsirea unor noi tratamente nu este chiar o practică neobișnuită. Artemisinin, medicamentul contra malariei derivat din planta de pelin, a fost descoperit de cercetătoarea chineză Tu Youyou după ce a studiat vechi texte chinezești. Cercetătoarea a fost recompensată în 2015 cu premiul Nobel pentru medicină.
Culmea este că și în vechea carte englezească cercetătorii au găsit un remediu pe bază de pelin recomandat pentru malarie, o boală care a făcut ravagii în Anglia la începutul perioadei medievale.
Antibioticele sunt de bază în medicina modernă, iar dacă își pierd eficiența, proceduri medicale precum operațiile și chimioterapia ar putea deveni prea periculoase. Tocmai de aceea, cercetătorii caută noi antibiotice, dar și tratamente alternative. Sunt avute în vedere substanțe obișnuite din viața de zi cu zi, cum ar fi mierea sau oțetul, dar și surse mai neobișnuite, precum sângele varanului uriaș (varanul Komodo). În alte abordări sunt folosite virusuri care să atace bacteriile ultrarezistente.
28.04.2026
15:31
76
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
291
ULTIMĂ ORĂ // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
225
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
221
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
281
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
297
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
375
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
383
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
541
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
409
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
15:16
59
ULTIMĂ ORĂ // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
129
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
179
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
260
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
277
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
358
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
369
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
525
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
396
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
477
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
402
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
389
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
704
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
681
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
691
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
759
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
980
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
750
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
865
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
922
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
780
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
831
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
611
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
855
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
676
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














