22:12:10 19.07.2025
Stiri

Un individ a detonat O BOMBĂ în Universitate la Iaşi!

Social 08.07.2013 14:23 Vizualizări893
Un individ a detonat O BOMBĂ în Universitate la Iaşi!
O explozie a avut loc, luni dimineaţă, într-o sală de curs a Facultăţii de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi", în timpul examenului de licenţă, după ce un bărbat a intrat în sediu cu un dispozitiv exploziv, pe care le-a detonat, fără a exista victime, transmite gândul.info.

Procurorii DIICOT Iaşi au preluat ancheta. În scurt timp, atacatorul va fi dus la procurori pentru a fi audiat. Pirotehniştii Brigăzii Antiteroriste a SRI cercetază dispozitivul exploziv improvizat, pentru a stabili cum a fost fabricat. Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat că atacatorul de la Iaşi suferă de boli psihice, însă nu este cunoscut ca având legături cu terorismul.

„Acest individ este cunoscut cu boli psihice, însă nu se află în baza de date antiteroristă a SRI. Nu este cunoscut să aibă legături cu organizaţii sau persoane teroriste", a declarat Sorin Sava. Oficiali din Poliţia Iaşi au declarat pentru gândul că atacatorul are 38 de ani şi a fost internat de mai multe ori în spital, cu probleme psihice. Atacatorul de la Iaşi se numeşte Oliver Stan şi a fost internat de nouă ori la Spitalul de Psihiatrie Socola, în ultimii opt ani. El a studiat la Universitatea „Gheorghe Asachi”.

Anchetatorii susţin că, dacă proiectilul folosit de atacator ar fi explodat, amfiteatrul ar fi fost distrus în totalitate şi s-ar fi produs victime.  Atacatorul de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" nu a reuşit să detoneze materialul exploziv pe care îl avea asupra sa deoarece nu i-a funcţionat dispozitivul improvizat. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a activat declanşatorul, însă capsa proiectilului era deja utilizată, astfel că explozia a fost una de mică intensitate.

Conform presei locale, bărbatul avea un proiectil din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de dimenisunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, bărbatul ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină. Concluzia premierului Victor Ponta, la două ore de la incident, a fost aceea că „nu s-a întâmplat nimic foarte rău”.

„Înţeleg că nu s-a întâmplat nimic foarte rău. Asemenea momente probabil că sunt greu de evitat, dar important e că nu s-a întâmplat nimic grav”, a spus Ponta la începutul şedinţei săptămânale a conducerii PSD, îndemnându-l pe primarul Gheorghe Nichita, prezent la întâlnire, să verifice situaţia la faţa locului. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat că un bărbat a intrat într-o sală de curs de la Facultatea de Telecomunicaţii, unde avea loc examenul de licenţă, având la el un rucsac în care se afla un dispozitiv exploziv improvizat. Bărbatul a început să îi ameninţe pe cei din sala de curs, după care a detonat materialul exploziv. În urma exploziei nu a fost rănită nicio persoană.
Autor:
Stiri relevante
Top stiri
19.07.2025 08:43 522 Horoscopul zilei 19.07.2025

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte