Un CHIRURG de la Institutul Oncologic, REȚINUT: Ar fi cerut opt mii de lei de la o femeie bolnavă de cancer pentru a o supune unei intervenții chirurgicale
2816
Un chirurg de la Institutul Oncologic a fost reţinut astăzi de către ofiţerii şi procurorii anticorupţie, după ce o femeie bolnavă de cancer s-a plâns că medicul i-ar fi cerut 8 000 de lei pentru o intervenţie chirurgicală.
Pacienta, care suferea de o maladie incurabilă, urma să fie operată în Secţia ginecologie din cadrul IMSP „Institutul Oncologic”, iar pentru acest lucru a achitat 8 000 de lei.
Potrivit ei, chirurgul ar fi chemat-o în birou şi i-ar fi spus că toată echipa, care va asista la operaţie, trebuie „mulţumită”, iar banii urmau să fie transmişi după intervenţie. Cu câteva zile înainte de operaţie însă, acelaşi medic a invitat-o din nou, spunându-i că până la intervenție trebuie să-i transmită 1 000 de lei şi celelalte 7 000 după intervenţie.
Centrul Național Anticorupție anunță că ambele sume au fost transmise de către femeie sub controlul oamenilor legii, care au filmat ambele episoade.
Chirurgul a fost reţinut pentru 72 de ore și riscă până la 10 ani de închisoare, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă pentru corupere pasivă.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















