Stiri

Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat şi nu este exclus sabotajul

Actualitate 26.12.2024 10:35 Vizualizări948
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat şi nu este exclus sabotajul

Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri, a declarat prim-ministrul Finlandei, acesta fiind cel mai recent incident dintr-o serie care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Arto Pahkin, şeful operaţiunilor reţelei finlandeze de electricitate, a declarat pentru postul public de televiziune Yle că nu se poate exclude sabotajul.

Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat că întreruperea nu a afectat aprovizionarea cu energie electrică a ţării.

"Autorităţile rămân vigilente chiar şi în timpul Crăciunului şi investighează situaţia", a scris el pe X, citează news.ro.

Curentul pe cablul EstLink 2 care trimite electricitate în Estonia a fost întrerupt la ora locală 12:26 (10:26 GMT), a declarat operatorul naţional Fingrid.

Două cabluri de telecomunicaţii din Marea Baltică care leagă Suedia şi Danemarca au fost, de asemenea, tăiate luna trecută.

Suspiciunile au dus rapid ka nava chineză Yi Peng 3, care, conform site-urilor de urmărire, a navigat pe deasupra cablurilor în perioada în care acestea au fost tăiate.

Suedia a declarat luni că Beijingul a refuzat o solicitare a procurorilor de a efectua o anchetă asupra navei şi că aceasta a părăsit zona.

Oficialii europeni au declarat că suspectează că mai multe dintre incidente au implicat sabotaje legate de invazia Rusiei în Ucraina. Kremlinul a respins afirmaţia ca fiind „absurdă” şi „ridicolă”.

Cablul Arelion care leagă insula suedeză Gotland de Lituania a fost deteriorat la începutul zilei de 17 noiembrie, iar cablul C-Lion 1 care leagă Helsinki de portul german Rostock a fost tăiat la sud de insula suedeză Oland a doua zi.

Tensiunile au crescut în jurul Mării Baltice de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022.

O serie de explozii subacvatice au rupt conductele Nord Stream care transportau gaz rusesc către Europa în septembrie 2022, dar cauza exploziilor nu a fost încă stabilită.

O conductă submarină de gaze dintre Finlanda şi Estonia a fost închisă după ce ancora unui cargobot chinezesc a avariat-o în octombrie 2023.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri