TAS i-a redus suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni!
3172
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus pedeapsa Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni, a anunțat marți, 5 martie, forul de la Lausanne.
Sportiva din România poate juca deja în competiții oficiale!
Inițial, Simona Halep a fost acuzată de dopaj și s-a ales cu o suspendare de patru ani. În urma audierilor de la TAS, pedeapsa româncei a fost redusă.
Simona Halep, jucătoarea care a fost suspendată patru ani pentru dopaj, a fost audiată de TAS la începutul lunii februarie. La audieri, românca a primit șansa să își demonstreze nevinovăția.
Pedeapsa jucătoarei din Constanța a fost redusă la nouă luni, potrivit Antena 3 CNN.
Simona Halep nu a mai jucat din octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu. Ea nu a mai jucat tenis de 17 luni. Astfel, pentru că suspendarea sportivei din Constanța a fost redusă la 9 luni, înseamnă că ea poate juca deja, notează Libertatea.
Ultimul său meci oficial a fost pe 29 august 2022, când a fost învinsă în turul 1 la US Open.
Cronologia cazului de dopaj
Simona Halep, 32 de ani, a fost inițial suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Ea a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și a unei „metode/substanțe interzise” pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.
În septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o patru ani pe Halep. Simona Halep a anunţat, ulterior, că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Recursul a fost depus pe 24 octombrie de echipa sa de avocați condusă de Howard Jacobs, avocatul american care a reprezentat unele dintre cele mai mari nume din sport.
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















