Rușii din adminstrația peninsulei Crimeea și-ar EVACUA de URGENȚĂ familiile în Rusia. Angajații FSB și comandanții unor unități militare încearcă, în SECRET, să-și vândă casele din peninsula anexată
6011
Reprezentanți ai autorităților ruse din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia, își evacuează de urgență familiile din regiune. Informația este prezentă într-un raport publicat marți de Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), citat de agențiile de presă EFE și Ukrinform.
„Acțiunile încununate de succes ale forțelor ucrainene au obligat așa-zisele autorități din Crimeea ocupată temporar și din sudul țării noastre să-și mute de urgență familiile pe teritoriul Federației Ruse", se arată documentul citat.
Acesta mai precizează că angajați ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) şi comandanți ai unor unități militare încearcă, în secret față de subalterni, să-și vândă casele și să-și evacueze de urgență rudele din peninsulă, în timp ce autoritățile ruse ar fi impus restricții privind circulația peste Podul Crimeei.
În regiunea rusă Belgorod, guvernatorul Viaceslav Gladkov a îndemnat civilii să părăsească satele din apropierea graniței cu Ucraina.
Belgorod se învecinează cu regiunea ucraineană Harkov, din care militarii ruși s-au retras în grabă, la finele săptămânii trecute, în fața ofensivei ucrainene.
„Încercăm în continuare să îi convingem pe oamenii rămași în Zuravlevka și Nekoteevka să-și părăsească temporar casele", a precizat guvernatorul rus, transmite Agerpres.
Bombardele de-a lungul graniței au afectat comunități de ambele părți, fiind semnalate locuințe avariate și câmpuri de cereale incendiate.
Tot astăzi, armata ucraineană a comunicat că a doborât pentru prima dată o dronă furnizată de Iran forțelor ruse în campania militară din estul țării.
„Cu un mare grad de încredere, se poate spune că Forțele Armate ucrainene au distrus, în premieră, o dronă iraniană de atac în apropiere de Kupiansk", a anunțat Directoratul de comunicații strategice al armatei ucrainene într-o postare pe Telegram.
Postarea este însoțită de imagini cu ceea ce pare a fi epava dronei doborâte. „Analiza înfățișării elementelor aripii ne permite să spunem cu certitudine că forțele ucrainene au distrus un aparat iranian fără pilot, o dronă cu rază lungă de tip Shahed-136", continuă mesajul.
CNN menționează că nu poate verifica în mod independent aceste informații.
Sursa citată arată că declarația ucrainenilor vine după ce serviciile americane de informații au avertizat în luna iulie că Teheranul plănuia să trimită Rusiei sute de drone transportoare de bombe.
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















