Premierul Recean anunță măsuri cruciale pentru viitorul energetic al R. Moldova: „Avem o viziune clară și facem pași concreți pentru ca cetățenii R. Moldova să aibă mereu gaze și energie electrică la prețuri cât mai mici”
2801
„Criza energetică provocată de Kremlin în regiunea transnistreană a arătat, încă o dată, cât de important a fost să facem pașii strategici necesari ca să reducem orice dependență de Rusia și azi, pe malul drept, să avem căldură și lumină”, a declarat în această seară prim-ministrul Dorin Recean, după întrevederea de la Guvern cu reprezentanții partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova.
Potrivit premierului, în cadrul ședinței au fost discutate proiectele actuale și viitoare, care vor asigura stabilitatea livrărilor de gaze și a tarifelor pentru consumatori.
„Știm că nu rezolvăm toate problemele peste noapte, dar avem o viziune clară și facem pași concreți pentru ca cetățenii R. Moldova să aibă mereu gaze și energie electrică la prețuri cât mai mici”, a precizat Recean.
Prim-ministrul s-a referit și la acțiunile care au fost deja întreprinse, dar și la cele care urmează:
-Pentru a elimina riscul ca regimul de la Tiraspol să ne închidă lumina, construim trei linii electrice aeriene de tensiune înaltă: Isaccea - Vulcănești, Bălți – Suceava și Strășeni – Gutinaș, care să ne asigure cu energie electrică de pe piața europeană.
- Pentru a acoperi consumul de energie electrică după încheierea sezonului de încălzire, când CET-urile nu vor mai funcționa la capacitatea maximă, construim noi centrale electrice mici, cu motoare cu ardere internă, cu o capacitate totală de 225 MW. În plus, construim două centrale pe cogenerare de 55 MW și, în curând, vom lansa procesul de construcție a unei centrale care să înlocuiască CET-2, de peste 250 MW.
- Pentru a crește ponderea energiei regenerabile în consumul final la 30% până în 2030, construim capacități suplimentare de generare a energiei verzi, printre care două centrale electrice (la Telenești și Strășeni) fotovoltaice mari.
- Pentru a avea economii de circa 3 milioane de euro pe an, Guvernul va investi 90 de milioane de euro, în următorii trei ani, în renovarea și eficientizarea energetică a 3% din instituții publice.
- Pentru ca oamenii să plătească mai puțin la factură, reabilităm blocurile de locuit. În următorii trei ani, vom eficientiza termic peste jumătate de milion de metri pătrați de locuințe.
- Pentru a avea un control mai eficient asupra consumului de energie termică și pentru ca oamenii să plătească strict pentru energia consumată, începem reconstrucția orizontală a sistemelor interne de distribuție a agentului termic și dotarea blocurilor multietajate cu contoare individuale la fiecare apartament.
„Cu ajutorul partenerilor europeni, reușim să implementăm astfel de proiecte importante, pentru care trebuie resurse financiare mari, dar care ne va asigura cu energie la prețuri corecte și stabile”, a conchis Dorin Recean.
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”























