22:26:32 19.04.2024
Stiri

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională privind procedura de numire a miniştrilor

Politică 19.09.2017 10:00 Vizualizări4248 Autor: Ziarul National
Guvernul a sesizat Curtea Constituțională privind procedura de numire a miniştrilor


Guvernul a aprobat o decizie, într-o ședință specială în această dimineață, prin care sesizează Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 98 alineatul (6) din Constituția R. Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării, în cazul în care președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

Potrivit Executivului, Hotărârea Guvernului este orientată spre evitarea unui blocaj instituțional la Ministerul Apărării.

Curtea Constituțională s-a expus anterior parțial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue. Astfel, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 23 martie 1999 specifică faptul că exercitarea atribuției de numire a Guvernului de către președintele R. Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie și nu depinde de voința președintelui. Președintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigențelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

Totodată, Curtea a concluzionat că președintele R. Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia. Neexecutarea atribuțiilor constituționale de către președintele țării ar conduce, în acest caz, la încălcarea principiului separației și colaborării puterilor în stat stipulat de art. 6 din Constituție.

Amintim că, săptămâna trecută, premierul Pavel Filip l-a propus pe vicepreședintele PPEM, Eugen Sturza, la funcția de ministru al Apărării. Candidatura lui Sturza a fost respinsă de Igor Dodon. Premierul Filip l-a propus repetat pe Sturza, însă președintele Dodon a luat o pauză. Acesta nici nu a acceptat candidatura acestuia, dar nici nu a respins-o a doua oară până acum. Dodon a menționat că a cerut Comisiei de la Veneția să dea o interpretarea hotărârii Curții Constituționale care-l obligă să semenze decretul de numire a unui ministru în cazul în care candidatura acestuia este înaintată repetat.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md