Elevii unui liceu din Chișinău au dat FOC dezinfectantului de mâini chiar în clasă: O elevă ar fi suferit ARSURI
7392
UPDATE // Au luat dezinfectantul de pe masa profesorului pentru a face „experimente”, i-au dat foc, iar o elevă de 15 ani a ajuns cu arsuri la spital.
Poliția Capitalei confirmă incidentul care a avut loc ieri, 17 februarie, la Liceul „Hyperion” din suburbia Durlești, într-o clasă de a noua.
Inspectoratul de Poliție Buiucani a fost sesizat miercuri în jurul orei 13:35, după ce a fost sesizat de părinții fetei care s-a ales cu leziuni corporale.
Polițiștii au stabilit la fața locului că în acest caz au fost implicați trei elevi, doi băieți și o fată, toți cu vârstele de 15 ani. Aflându-se în clasă, unul din băieți a luat la pauză dezinfectantul ce se afla pe masa profesorului și a turnat lichidul pe o bancă, al doilea băiat a dat foc cu o brichetă, iar minora filma scena.
Ca să continue „distracția”, aceștia au mai turnat lichid peste flacăra aprinsă, moment în care para s-a extins până la fată, provocându-i leziuni.
Minora a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, iar poliția a inițiat un proces penal în acest caz.
UPDATE // Directoarea Liceului „Hyperion”, Tamara Pasat, ne-a declarat inițial că „azi nu s-a întâmplat nimic”, apoi a recunoscut cu greu incidentul, afirmând că acesta a avut loc ieri și poliția ar investiga acest caz.
Rugată să ne ofere mai multe detalii, directoarea instituției de învățământ ne-a spus că are „biroul plin de oaspeți” și ne-a rugat să revenim mai târziu.
Știrea inițială
Incident la Liceul „Hyperion” din suburbia Durlești a Chișinăului.
Un grup de elevi din clasa a noua ar fi vărsat dezinfectant de mâini pe o bancă și ar fi dat foc lichidului.
Drept urmare, o elevă ar fi suferit arsuri.
Părinții unor elevi din clasa respectivă ne-au spus că Poliția investighează cazul.
Vom reveni cu detalii
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















