Donald Trump și Vladimir Putin vorbesc chiar ACUM la telefonul roșu despre soarta Ucrainei. Rusia ar putea pretinde şi oraşul Odesa, pe lângă teritoriile ucrainene deja cucerite de ruşi
1846
Donald Trump și Vladimir și-au început chiar acum conversația care poate schimba soarta Ucrainei, Europei și întregului glob. Două ore este programat să dureze acest apel, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului. Putin a spus anterior că este de acord să se înceteze focul în Ucraina, dar numai în anumite condiții și că vrea să discute direct cu Trump mai multe detalii. Discuțiile dintre președintele american și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea duce la o nouă împărțire a Ucrainei, similară cu cea decisă la Conferința de la Ialta din 1945, relatează The New York Times. Cei doi vor negocia mai mult ce va pierde Ucraina, titrează sursa citată.
Între timp, presa americană a aflat ce urmează să-i ceară Putin lui Donald Trump, ca să fie de acord cu armistițiul. Putin vrea ca toate livrările de arme occidentale către Ucraina să se oprească, ca Rusia să fie de acord cu planul propus de Trump. Președintele rus i-a spus asta direct emisarului trimis de Trump la Moscova săptămâna trecută. Potrivit Bloomberg, este o condiție obligatorie a Putin să fie de acord cu armistițiul.
Rusia ar vrea să se oprească toate livrările de arme din Vest, dar s-ar mulțumi deocamdată cu sistarea ajutorului militar american. Sursele rusești ale Bloomberg au spus că această oprire ar fi doar temporară. Livrările s-ar relua după semnarea acordului final de pace, prin care Ucraina ar agrea să își limiteze potențialul militar.
În paralel, un oficial european a spus pentru Bloomberg că Europa nu ar fi de acord cu această cerere a Rusiei de blocare a livrărilor de arme pe timpul armistițiului. Acesta a spus că dacă așa ceva s-ar realiza, Rusia ar putea să se reînarmeze pe timpul încetării focului, în timp de Ucraina nu ar avea aceeași posibilitate.
Într-un posibil acord de pace menit să pună capăt războiului din Ucraina, Trump pare dispus să ofere Rusiei Crimeea și o mare parte din teritoriile ocupate, iar surse din administrația sa sugerează că Moscova ar putea primi și portul strategic Odesa, relatează The New York Times.
Într-o declarație făcută duminică la bordul Air Force One, Trump a confirmat că discuția telefonică de marți cu Putin va viza "teritorii și obiective strategice (active) pe care Rusia le-ar păstra" în schimbul unui acord de încetare a focului cu Ucraina. Consilierii săi au transmis deja semnale că Washingtonul ar accepta ca Rusia să păstreze Crimeea și regiunile ucrainene ocupate începând cu 2022. Mai mult, Ucraina se teme că liderul american ar putea ceda și Odesa, un oraş strategic de importanță vitală la Marea Neagră.
Odesa, principalul port al Ucrainei, este considerată esențială pentru economia țării și pentru accesul său la piețele internaționale. În cazul în care ar fi predat Rusiei, Ucraina ar deveni o țară lipsită de ieșire la mare, dependentă de infrastructura vecinilor săi pentru comerț și aprovizionare militară.
În timp ce Trump discută direct cu Putin, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și aliații europeni nu par să fie parte a procesului decizional. Casa Albă a anunțat că "a informat" Kievul și liderii europeni, însă este neclar dacă aceștia vor avea un cuvânt de spus în privința compromisurilor teritoriale.
Michael Waltz, consilierul pentru securitate națională al lui Trump, a sugerat că este mai important "să oprim pierderile de vieți omenești" decât să menținem poziția actuală a Ucrainei. Retorica administrației Trump pare să mute accentul de la apărarea teritoriului ucrainean la "negocieri pragmatice" cu Rusia, ceea ce ar putea însemna sacrificarea unor regiuni în favoarea unui armistițiu.
Europa și SUA, pe căi diferite?
Pe fondul acestor negocieri, statele europene, precum Franța și Marea Britanie, iau în considerare trimiterea de trupe în Ucraina pentru a preveni o victorie totală a Rusiei. Însă nu este clar dacă Putin ar accepta o forță internațională de menținere a păcii sau dacă prezența europeană ar fi suficientă fără sprijinul Statelor Unite.
În paralel, administrația Trump ia măsuri care sugerează o schimbare de atitudine față de Rusia. Departamentul de Justiție se retrage din ancheta internațională privind crimele de război comise în Ucraina, iar investigațiile asupra atrocităților comise de forțele rusești au fost reduse.
Ce urmează pentru Ucraina?
Dacă Trump și Putin ajung la o înțelegere, aceasta ar putea redesena granițele Ucrainei și ale Europei de Est. Un astfel de acord ar marca un precedent periculos, arătând că agresiunea militară poate fi răsplătită cu teritorii. Mai mult, China ar putea interpreta acest compromis ca un semnal că poate acționa similar în privința Taiwanului, explică The New York Times.
Pentru moment, Ucraina rămâne prinsă între interesele marilor puteri, iar viitorul său ca stat suveran depinde nu doar de rezistența internă, ci și de deciziile luate în conversațiile telefonice dintre Washington și Moscova.
08.06.2026
08:45
17
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
441
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
623
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
712
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
765
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1036
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1239
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1394
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1717
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1642
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1532
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1625
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
08.06.2026
06:57
234
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
606
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
697
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
754
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1025
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1230
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1384
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1703
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1631
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1519
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1618
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1438
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1368
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1281
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1452
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1424
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1401
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1344
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1196
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1324
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1636
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1616
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1777
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1519
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1471
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














