VIDEO // Cu capul PLECAT, Voronin i-a luat apărarea lui Dodon, cel pe care nu-l recunoștea în calitate de PREȘEDINTE. Anterior, comunistul le reproșa procurorilor că ar fi IDIOȚI în privința „kuliokului”:„Trebuiau să transmită banii în fața...”
6562
Captură Generalul Vladimir Voronin a citit astăzi, cu voce tremurândă, o declarație în legătură cu reținerea lui Igor Dodon, cel pe care nu-l recunoștea anterior în calitate de președinte al R. Moldova. Comunistul susține că, odată cu arestarea fostului președinte „votat de întreg poporul”, s-a comis un atac asupra celei mai importante puteri în stat.
„Toți cunosc relațiile mele dificile cu Dodon. Ce vreau să spun eu acum nu are o legătură concretă cu această persoană. E vorba de instituția prezidențială. Un om care a ocupat această funcție nu poate deveni obiectul unor acțiuni gen „maski-show” și justiție televizată. Nimeni nu înțelege, inclusiv eu, ce e cu această acuzație de trădare de patrie. În ce constă? În contactul cu reprezentanții conducerii diferitor state, în primul rând cu Federația Rusă?”, a întrebat Voronin în limba rusă, în cadrul unui briefing de presă susținut la Parlament.
Potrivit lui, reprezentanții actualei conduceri ar trebui să fie trași la răspundere pentru trădare de patrie, în condițiile în care dețin cetățenia altor state și se declară adepți ai Unirii cu România.
„Asta oare nu înseamnă trădare de patrie? Dar e pomenit Dodon, care din câte țin eu minte nu a făcut astfel de declarații. Dodon nu a fugit și nici nu intenționa să fugă din R. Moldova. Nu reprezintă un pericol pentru societate. Oare fără arest, fără cătușe nu se putea? Ce fel de respect față de instituția prezidențială poate fi vorba? Acest cetățean a exercitat timp de patru ani mandatul de președinte. A fost ales direct de popor. Peste 50 la sută din cetățeni au votat pentru el. Un fost președinte ales de popor nu poate fi scos din casă cu mascații și plasat în izolatorul de detenție. Atunci ce fel de autoritate mai poate avea instituția prezidențială? Și mai umilitor pentru această instituție (Președinția n.r.) e că acest arest seamănă cu o comandă politică din partea actualei conduceri. Dacă lucrurile stau așa, atunci e o lovitură asupra autorității puterii supreme în stat. E un precedent periculos când puterea e folosită în scopul răzbunării persoanele”, a spus Voronin cu capul plecat.
Declarația lui Voronin 26.05.2022
Întrebat de ce și-a schimbat brusc părerea despre cel pe care nu l-a recunoscut niciodată în calitate de președinte, comunistul a părăsit sala în care făcea declarații.
De menționat că, acum mai bine de un an, mai exact pe 13 ianuarie 2021, Voronin era revoltat de faptul că procurorii nu-l arestează pe Dodon în dosarul „kuliok”. Mai mult, acesta îi numea „idioți” pe justițiari.
„Pe „kuliok” (Vladimir Voronin se referea la Igor Dodon) trebuiau să-l ia demult de guler și să-l ducă unde trebuie. Vedeți că despre „kuliok” acum nu se vorbește. El nu are imunitate. De ce nu se deschide acum dosar? Că nu a fost aceea ce trebuia să fie în momentul când s-a transmis „kuliokul” (n.red. face referire la declarațiile PG că imaginile nu au fost înregistrate cu tehnică specială).
Voi sunteți idioți, aceștia care aveți pagoane (n.red. trad. rus. epoleți), care aveți funcții pe la Procuratură sau ce? Aceste kulioace trebuiau să fie transmise în prezența voastră? Când sunteți voi lângă dânșii? Ele se transmit în altă parte”, a declarat Voronin care a ținut să precizeze că „așa nu se mai poate, așa se distruge țara și noi nu facem nimic. Suntem proști pentru că tăcem, iar hoții aceștia au să fure mai departe”.
22.05.2026
11:34
1878
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
21.05.2026
11:45
2381
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
12.03.2026
11:36
15752
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
14072
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3542
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3458
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
10.12.2025
17:26
2604
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
26.11.2025
15:00
3607
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
02.10.2025
11:58
3658
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
26.09.2025
15:44
8921
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
01.06.2026
14:43
279
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
450
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
809
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
907
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
923
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1176
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1206
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1397
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1348
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1251
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1554
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1535
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1384
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1423
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2015
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1511
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1605
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
1821
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
1366
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
1264
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
29.05.2026
14:57
1165
Parc fotovoltaic de 30 MW cu baterii de 60 MWh va consolida securitatea energetică la Vadul lui Vodă
29.05.2026
14:29
1243
Descinderi în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: 7 reținuți și percheziții la Edineț, Ocnița și Dondușeni
29.05.2026
13:17
1321
Maia Sandu cere primarilor din toată țara să susțină reforma administrativă: „Doar prin unirea satelor putem moderniza Republica Moldova”
29.05.2026
12:38
1325
Maia Sandu cere reformă administrativă și primării puternice pentru sate cu apă, drumuri și servicii moderne în toată Moldova
29.05.2026
10:56
1339
FOTO // Poduri, energie și 3,5 miliarde de dolari. Premierii Munteanu și Bolojan au resetat prioritățile strategice dintre R. Moldova și România
29.05.2026
08:14
1222
Horoscopul zilei 29.05.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














