UE va cere statelor membre să limiteze temperatura în instituțiile publice la 19 grade pentru a reduce consumul de gaze
894
Profimedia Images Comisia Europeană va cere, săptămâna viitoare, statelor membre să limiteze la 19 grade temperatura furnizată de instalaţiile de încălzire din clădirile publice, iar pentru sistemele de climatizare la 25 de grade, pentru a reduce consumul de gaze de pe continent, conform unui proiect de text consultat de AFP.
Pentru a putea rezista mai bine la scăderea drastică a livrărilor de gaze naturale ruseşti, şi posibil chiar la oprirea lor completă, Bruxelles va supune aprobării statelor membre o serie de măsuri care vor permite reducerea consumului european de gaze cu 25 până la 60 de miliarde de metri cubi.
„Acţionând acum am putea reduce impactul unei opriri bruşte a livrărilor cu o treime”, se arată în documentul Comisiei Europene, care este posibil să sufere modificări înainte de adoptarea sa programată pentru data de 20 iulie, transmite Agerpres.
Potrivit estimărilor Executivului comunitar, o cantitate de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale ar putea fi economisită prin reducerea încălzirii sau a funcţionării instalaţiilor de climatizare din clădirile publice, la care s-ar putea adăuga între 4 şi 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale care ar putea fi economisiţi ca urmare a reducerii utilizării gazelor în producţia de electricitate, precum şi între 10 şi 11 miliarde metri cubi pe partea cererii în sectorul industrial, unde cerere de gaze este deja în scădere pe fondul exploziei preţurilor.
Planul Comisiei cere statelor membre să adopte restricţii obligatorii cu privire la încălzirea sau climatizare în clădirile publice.
În paralel, „importante economii pot fi realizate prin introducerea de surse de căldură alternativă pentru încălzirea urbană, a pompelor de căldură pentru persoanele particulare”, subliniază Comisia Europeană.
De asemenea, Bruxelles-ul vrea să demareze campanii de comunicare pentru a face ca gospodăriile să coboare termostatul cu un grad la iarnă.
Comisia Europeană a ajuns la concluzia potrivit căreia „clienţii protejaţi” (care conform legislaţiei UE sunt gospodăriile, serviciile sociale, IMM-urile) reprezintă mai puţin de 37% din consumul total al UE şi „simulările arată că nu ar fi afectaţi la scară largă” de penuriile de gaze.
În consecinţă, Comisia a decis să ţintească centralele electrice şi industria, marii consumatori de gaze.
O întrerupere brutală a aprovizionării cu gaze „ar putea paraliza industrii care au o marjă redusă pentru a-şi reduce brusc producţia sau a trece la alţi combustibili, pentru că utilizează ca materie primă gazele naturale, în special în sectorul chimiei”, avertizează Executivul comunitar.
„Însă ar fi mult mai puţin costisitor să fie redusă moderat cererea pe o perioadă mai lungă de timp, începând mai devreme”, adaugă Comisia.
Pentru a încuraja această tendinţă, Bruxelles-ul propune statelor membre să pună la punct sisteme de licitaţii, care eventual să acopere mai multe ţări, şi care ar oferi companiilor compensaţii pentru reducerea consumului lor.
Toate aceste propuneri ale Comisiei se vor afla în centrul dezbaterilor la reuniunea miniştrilor europeni ai Energiei, care va avea loc în data de 26 iulie la Bruxelles.
234
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
208
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
380
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
403
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
372
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
374
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
420
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
412
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
421
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
422
Horoscopul zilei 29.04.2026
73
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
96
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
345
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
376
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
347
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
350
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
395
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
392
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
399
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
397
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
517
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1212
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
643
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
572
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
528
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
1197
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
578
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
621
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
465
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
681
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
28.04.2026
16:25
650
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:31
649
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
959
VIDEO // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
613
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
629
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














