UE își închide spațiul aerian pentru companiile din Belarus – noi sancțiuni decise împotriva regimului Lukașenko
1472
Liderii statelor membre ale UE au decis luni seară să închidă spațiul aerian al Uniunii pentru companiile aviatice ale Belarus și au cerut Organizației Internaționale a Aviației Civile să deschidă de urgență o anchetă în legătură cu deturnarea cursei Atena-Vilnius produsă duminică. Tot luni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că pachetul de investiţii ale Uniunii Europene în Belarus, în valoare de 3 miliarde de euro, va rămâne blocat „până când ţara va trece la democraţie”.
Reuniți în ședință extraordinară a Consiliului, lderii europeni au aprobat de principiu impunerea de noi sancțiuni împotriva Belarusului, căruia îi cer eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega, arestați duminică în urma deturnării la Minsk, sub un fals pretext, a cursei Ryanair în care călătoreau pe ruta Atena – Vilnius.
Într-o declarație adoptată luni seara, șefii de stat și de guvern din UE cer impunerea de sancțiuni atât împotriva unor „entități”, cât și a unor persoane particulare din Belarus.
De principiu, la reuniune s-a decis:
- Avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din UE.
- Avioanele companiilor din UE vor evita să zboare în spațiul aerian al Belarusului.
Liderii europeni cer, de asemenea, Organizației Internaționale a Aviației Civile să deschidă de urgență o anchetă asupra acestui „incident fără precedent și inacceptabil”.
Un alt punct al declarației arată că liderii europeni sunt solidari cu Letonia în urma „expulzării nejustificate” a diplomaţilor săi acreditaţi la Minsk.
Detaliile concrete ale măsurilor luate împotriva Minskului urmând să fie stabilite de oficiali, diplomați și juriști în perioada următoare.
Sancțiunile decise luni se adăugă celor deja în vigoare încă din 2004, când Uniunea Europeană a impus un emargo asupra vânzărilor de arme și exporturilor de obiecte care ar putea servi reprimării în forță a manifestațiilor.
De asemenea, anumite active ale Belarusului au fost înghețate și patru cetățeni din Belarus au interdicție de a veni în Uniunea Europeană, fiind suspectați că au legătură cu dispariția unor persoane (doi politicieni de opoziție, un om de afaceri și un jurnalist) în 1999 și 2000.
Noi sancțiuni europene au vizat Minskul imediat după alegerile prezidențiale de anul trecut, când președintele Aleksandr Lukașenko, reales într-un scrutin denunțat pentru fraudele masive, a reprimat în forță protestele în masă și a ordonat mii de arestări.
Liderii europeni au ajuns la concluzia că Lukașenko, fiul acestuia și alți 86 de indivizi sunt direct responsabili pentru represiuni și intimidare, așa că au interdicție de călătorie în UE și au, de asemenea, bunurile blocate.
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
01.09.2026
16:17
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
01.09.2026
16:17
01.09.2026
16:02
01.09.2026
15:41
01.09.2026
15:23
01.09.2026
15:08
01.09.2026
14:44
01.09.2026
14:32
01.09.2026
14:30
01.09.2026
14:10
01.09.2026
13:24
01.09.2026
12:44
01.09.2026
12:37
01.09.2026
11:31
01.09.2026
11:28
01.09.2026
11:23
01.09.2026
10:43
01.09.2026
10:14
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















