Ucraina va primi un nou ajutor MILITAR în valoare de 500 de milioane de euro, pentru a ține piept AGRESIUNII puse la cale de Putin. Reacția Kievului
1309
Miniştrii europeni de externe au aprobat încă un pachet de ajutor militar oferit Ucrainei de UE, în valoare de 500 de milioane de euro, a anunţat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite agenţia DPA.
„Europa continuă să susţină pacea şi să apere valorile noastre”, a justificat Michel acest nou ajutor destinat în principal înarmării Ucrainei, al cincilea oferit de UE şi care aduce la circa 2,5 miliarde de euro valoarea asistenţei militare europene oferite acestei ţări de la începerea agresiunii ruse pe 24 februarie.
Ajutorul constă în armament, echipamente, combustibili şi materiale sanitare şi este finanţat prin „Facilitatea Europeană pentru Pace” (EPF), un mecanism separat de bugetul UE, scrie Agerpres.
În plus faţă de ajutorul militar acordat la nivelul UE, state membre ale blocului comunitar au livrat Ucrainei arme, muniţii şi alte materiale pentru armată de asemenea prin înţelegeri bilaterale cu aceasta.
Miniştrii europeni de externe au aprobat noul pachet de ajutor militar pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri ce are loc la Bruxelles unde dezbat și adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de aur rusesc în UE.
Ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba, s-a adresat, pe 18 iulie, Consiliului miniștrilor de externe ai statelor UE (CAE), mulțumind pentru ajutorul suplimentar de 500 de milioane de euro și solicitând mai multe arme, noi sancțiuni împotriva Rusiei și sprijinirea Tribunalului pentru crimele de război comise de ruși împotriva Ucrainei. Kuleba a slocitat, de asemenea, și instituirea unui embargo energetic, plafonarea prețului petrolului și interzicerea tuturor canalelor TV rusești.
28.08.2026
11:24
28.08.2026
11:23
28.08.2026
11:06
28.08.2026
11:02
28.08.2026
10:52
28.08.2026
10:50
28.08.2026
10:46
28.08.2026
10:08
28.08.2026
09:41
28.08.2026
09:37
28.08.2026
11:06
28.08.2026
11:02
28.08.2026
10:52
28.08.2026
10:50
28.08.2026
10:46
28.08.2026
10:08
28.08.2026
09:41
28.08.2026
09:37
28.08.2026
09:27
28.08.2026
09:21
28.08.2026
08:27
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















