Trei tone de tutun și două milioane de țigări, confiscate pe teritoriul R.Moldova în cadrul operațiunii internaționale JAD FINESTRA 2
2460
Poliția de Frontieră Peste trei tone de tutun brut, 2,3 milioane de țigări și 15 documente falsificate au fost confiscate, 40 de traficanți indentificați și două persoane căutate de INTERPOL au fost arestate. Rezultatele au fost obținute în cadrul operațiunii internaționale JAD FINESTRA 2, găzduite în premieră de Poliția de Frontieră pe parcursul lunii decembrie 2022.
Activitățile operațiunii s-au desfășurat sub egida FRONTEX, SELEC, INTERPOL, OLAF și EUROPOL, având ca obiective combaterea criminalității transfrontaliere, cu accent pe migrație ilegală, fraudă documentară, trafic de persoane, arme de foc și droguri, contrabanda cu produse accizabile, în special tutun, țigări, alcool.
Totodată, scopul acestui exercițiu internațional a fost consolidarea capacităților și intensificarea cooperării între instituțiile de aplicare a legii din Republica Moldova și România, inclusiv organizații, birouri, misiuni ale UE.
Suplimentar, oamenii legii au depistat și ridicat arme de foc deținute ilegal, produse pirotehnice, produse contrafăcute, produse anabolizante, droguri și o serie de vehicule furate.
Acțiunea a fost organizată în cadrul EMPACT, Platforma Multidisciplinară Europeană Împotriva Amenințărilor Criminale, care abordează cele mai importante amenințări reprezentate de criminalitatea internațională organizată și gravă care afectează UE. EMPACT consolidează informațiile, cooperarea strategică și operațională între autoritățile naționale, instituțiile și organismele UE și partenerii internaționali.
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















