Trei acorduri esențiale, semnate la Paris în prezența președinților Maia Sandu și Emmanuel Macron
1364
Pacea în Europa, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și proiectele moldo-franceze au fost principalele teme ale discuției dintre președinta Maia Sandu și președintele Franței, Emmanuel Macron. Șefa statului se află într-o vizită de lucru la Paris, pe 10-11 martie, la invitația omologului său francez.
Întâlnirea de la Palatul Élysée a reconfirmat sprijinul ferm al Franței pentru securitatea Republicii Moldova, evoluția sa europeană și proiectele de dezvoltare susținute de Franța, cu beneficii directe pentru cetățeni.
„În aceste vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul”, a declarat Președinta Maia Sandu.
În cadrul întrevederii, R. Moldova și Franța au semnat trei acorduri esențiale:
-
Acordul privind protecția socială – garantează drepturi clare pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța, facilitând accesul la pensii, servicii sociale și medicale și oferind mai multă siguranță pentru diaspora moldovenească.
-
Acord de finanțare cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) – un sprijin de 30 de milioane de euro destinat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice, contribuind la reducerea consumului de energie și a facturilor.
-
Parteneriat strategic pentru combaterea dezinformării – între Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Moldova și agenția franceză VIGINUM, menit să sprijine protejarea spațiului informațional al Moldovei și să contracareze manipularea externă.
Cei doi președinți au discutat, de asemenea, despre situația de securitate din regiune, impactul războiului din Ucraina asupra R. Moldova și cooperarea economică dintre cele două state.
Președintele Macron a reafirmat angajamentul Franței de a sprijini R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, subliniind că viitorul republicii noastre este în Europa.
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















