TRASEISM // Replici DURE în Parlament legate de plecarea deputaților din PD. Diacov: „Vreau să vă spun că au plecat v nikuda”
2874
Ședința de astăzi a Parlamentului a început cu anunțurile făcute de grupul „Pro-Moldova” și Partidul „Șor” privind aderarea la aceste fracțiuni a mai multor deputați care au plecat în ultimul timp din Partidul Democrat (PD).
Astfel, grupul „Pro-Moldova” condus de Andrian Candu are deja 12 deputați, iar fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor” s-a mărit până la nouă, fosta democrată Violeta Ivanov fiind aleasă vicepreședinta acestei fracțiuni.
„Cred că e influența virusului care umblă prin R. Moldova, coronavirs, sau cum se numește”, a ținut să intervină democratul Dumitru Diacov, anunțând că toți deputații care au plecat din fracțiunea PD au fost excluși și le-au fost retrase funcțiile în care fuseseră delegați de către partid.
Deputata Maria Ciobanu a remarcat faptul că „fundamentul traseismului” a fost pus de Partidul Democrat și i-a urat lui Dumitru Diacov să rămână „cu cinci deputați”, făcând aluzie la numărul cu care rămăsese Partidul Liberal Democrat din Moldova în Legislativul precedent, după ce numeroși deputați au aderat la democrați.
„Temelia au pus-o comuniștii. Au plecat mulți de la PD. Dar eu vreau să vă spun că toți au plecat v nikuda (nicăieri - n.r). Partidul Democrat e viu, trăiește”, a răspuns Diacov.
Menționăm că, din 30 de deputați câți avea după alegerile din februarie 2019, fracțiunea democraților a rămas cu 15.
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:41
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















