Transumanismul și „clasa inutilă”: cum vor fi împărțiți oamenii între elitele tehnologice globale și majoritatea controlată de algoritmi AI

Pentru cine nu știe sau nu a auzit de el, Yuval Noah Harari este considerat unul dintre cei mai controversați și, posibil, influenți gânditori ai vremurilor noastre – istoric, filosof și profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, autor al unor bestsellere precum „Sapiens”, „Homo Deus” și „21 de lecții pentru secolul XXI”. Cu alte cuvinte, un om cu carte, foarte citit și promovat, se spune, de mari personalități contemporane precum Barack Obama, Mark Zuckerberg și Klaus Schwab.

Una dintre teoriile sale susține că, pentru prima oară în istoria umanității, omenirea se confruntă cu apariția unei clase denumite „inutilă”, formată din oameni care nu mai sunt necesari nici pentru armată și nici pentru economie. Această „clasă inutilă” nou apărută ar fi rezultatul direct al: procesului de automatizare masivă și generalizată a industriei; extinderii sistemelor de inteligență artificială care vor înlocui majoritatea joburilor cognitive; acțiunii algoritmilor care vor ști ce ne dorim înainte să știm noi înșine. Majoritatea oamenilor din această „clasă inutilă” nu vor mai avea nicio valoare economică sau militară pentru sistem, nu pentru că ar fi leneși sau fără un minim de educație, ci pentru că sistemele tehnologice și IA îi vor înlocui complet, în aproape toate domeniile.

Se vorbește tot mai mult despre această nouă doctrină și teorie filozofică numită transumanism, dar puțini înțeleg cu adevărat ce presupune ea, cum funcționează în profunzime și, mai ales, ce repercusiuni directe și imediate poate avea asupra vieții de zi cu zi.

Pentru a vedea cum poate fi percepută, înțeleasă și, eventual, acceptată această perspectivă, am mers chiar la baza ei, la cei care ar putea fi primii incluși în această „clasă inutilă”. Lor le-am prezentat mai întâi una dintre soluțiile transumaniste propuse: Venitul Minim Garantat (Universal Basic Income – UBI).

În teorie, acest UBI ar reprezenta un venit oferit lunar tuturor cetățenilor, fără obligația de a munci, destinat acoperirii nevoilor de bază, definite nu de ei, ci de un algoritm AI. La prima vedere, ideea pare evident utopică, însă trebuie menționat că a fost deja testată în mai multe state, precum Finlanda, Canada, India și Kenya. Pe de altă parte, criticii acestor experimente pot argumenta că, la fel, falansterul revoluționarilor utopici creat la Scăeni, în România, a testat fără succes teoria lor la nivel micro; că și kibbutz-urile sunt prea puține în Israel pentru a deveni o soluție economică viabilă pe scară largă; sau că însăși experiența comunismului s-a dovedit un eșec la nivel mondial.

În acest context, am întrebat aproximativ o sută dintre posibilele viitoare „victime” ale AI-ului câteva lucruri esențiale, pornind de la conceptul UBI și de la ideile pe care se spune că Harari le-ar fi formulat într-un interviu, unde afirma: „Odată ce corpul uman devine complet cartografiat și editabil, oamenii vor fi tratați ca niște colecții de componente biologice – ficat, inimă, retină, ADN – ce pot fi înlocuite, optimizate sau eliminate”.

1. Ce va face el/ea fără un scop, fără o responsabilitate și un sens al vieții oferite de educație, muncă, societate și familie, dar „hrănit” artificial cu bani de UBI și divertisment digital furnizat de sistem?

2. Ce va alege el/ea să fie: co-creator al noului sistem, într-o societate împărțită în doar două clase – „inutilii” controlați de algoritmi AI, dar majoritari, sau clasa minoritară a „elitelor tehnologice globale”, adică acei globaliști de vârf care proiectează și controlează algoritmii, tehnologia și, prin intermediul lor, societatea întreagă?

3. Va accepta el/ea ideea de a deveni o „bancă de organe” ambulantă, pusă la dispoziția exclusivă a clasei minoritare?

4. Ce va prefera el/ea între modelul actual al societății românești – în care persoana care învață, muncește și câștigă mai mult și mai bine decât media este taxată suplimentar tocmai pentru aceste reușite, iar cea care, dimpotrivă, nu învață, nu muncește, nu câștigă mai mult, primește totuși sprijin – și modelul viitorului transumanist, asociat lui Harari și colaboratorilor, în care fiecare ar primi UBI fără a face nimic?

Prin intermediul acestor interogații, vă invit, stimați cititori, să încercați să vă formulați propriile răspunsuri, în liniștea casei, departe de agitația lumii dezlănțuite de afară, pentru a înțelege mai bine mizelor reale ale acestor transformări.

Într-unul dintre articolele elaborate în perioada cursurilor școlii doctorale de la Universitatea Valahia din Târgoviște, am prezentat o teorie proprie legată de securitatea informațiilor în cadrul unui proces de reengineering, teorie denumită Teoria Osiceanu.

https://giks.valahia.ro/wp-content/uploads/2024/06/GIKS-2023-10-27.28-pag-312-342-Cezar-OSICEANU.pdf

Unul dintre aspectele analizate în această teorie este legat de combaterea celebrei dogme privind informația, conform căreia „cel mai puternic este cel care deține informația”. Din perspectiva mea, această dogmă a suferit astăzi, datorită IA-ului, o transformare semnificativă: „cel mai puternic este astăzi cel care deține capacitatea de stocare a informației, nu cel care deține informația în sine”.

Argumentația se sprijină pe câteva elemente clare. 1. În oceanul de informații zilnice cu care individul este „bombardat”, informația nu mai poate fi folosită imediat. Ea trebuie mai întâi stocată undeva, pentru a putea fi valorificată la momentul oportun. 2. De la stadiul de informație primară până la spațiul ei de stocare, aceasta suferă modificări minime la fiecare trecere printr-un sistem uman sau de tip AI. Același fenomen se produce și în drumul invers, de la destocare până la ultimul utilizator. 3. Algoritmii de inteligență artificială se bazează pe modele inspirate din funcționarea creierului uman – transmisie neuronală, mecanisme de accelerare a circulației informației, prelevare, sortare, stocare – și, deocamdată, nu își pot genera autonom modele complet proprii, în afara celor umane. Acest lucru reprezintă o vulnerabilitate de securitate a întregului sistem.

De aceea, afirmația lui Harari „Cine controlează datele, controlează viitorul” nu face decât să confirme corectitudinea teoriei mele și, în același timp, să indice breșa de securitate din gândirea AI la care am făcut referire mai sus. Nu întâmplător, o știre actuală sugerează, cu ironie amară, că dacă Shakespeare, Beethoven și alți mari creatori ar fi trăit și ar fi scris astăzi operele lor nemuritoare, ar fi fost, probabil, acuzați de folosirea… AI-ului.

Alege sau vei fi ales! Oferta transumanistă de împărțire a omenirii în cele două clase menționate mai sus pare evident inspirată din celebra regulă a lumii animale: „mănâncă sau vei fi mâncat”. În teorie, individul ar avea libertatea unei alegeri conștiente. Însă această alegere ar trebui să pornească de la o informație primară pe care AI-ul nu i-o poate oferi, dar pe care mama lui i-o transmite, simbolic, chiar în momentul nașterii: el este OM, nu produs artificial.

Educația individului se va afla, metaforic, în situația corabiei lui Ulise prinsă între Scilla (educația de tip uman) și Caribda (educația de tip AI). Iar prăpastia interioară, existențială, care se va deschide între aceste două extreme va face ca, prin comparație, Groapa Marianelor, cu cei peste 10.000 de metri adâncime, să pară minusculă. Această prăpastie va separa „legea sârmei” la romani – legea este o sârmă peste care trec cei puternici, pe sub care trec cei șmecheri și de care se agață proștii care o respectă – de opțiunile reale ale individului în încercarea de a accede la clasa minoritară a globaliștilor, bazată exclusiv pe calitățile sale proprii.