TOP NAȚIONAL // Preotul anului
2063
jurnal.md Este preot, profesor, psiholog, dar pentru a-și putea întreține numeroasa familie este nevoit să muncească și măturător la o firmă din Chișinău. Părintele Vladimir Childescu, parohul bisericii din s. Blândești, raionul Ungheni, nu vede nimic înjositor în această muncă a sa, cu atât mai mult cu cât, alături de preoteasă, are de crescut patru copii, dintre care cel mai mic are doar un an și nouă luni.
În urmă cu zece ani, soția sa a fost diagnosticată cu cancer, dar s-a tratat. Acum părintele suferă de diabet zaharat.
Salariul din preoție nu și l-a mai luat de jumătate de an, iar puținii bani pe care îi adună din orele de religie pe care le are de două ori pe săptămână în Blândești și salariul de măturător îi ajung nu doar pentru ai casei, dar și pentru acte de caritate. Părintele Vladimir organizează anual un concurs sportiv în memoria lui Anatol Popovici, un erou al satului Blândești, căzut pe câmpul de luptă în războiul din 1992 de pe Nistru, tot el asigură alimentarea gratuită la școală a celor mai buni elevi, iar de Crăciun le oferă daruri tuturor enoriașilor care vin la biserică. Copiilor – dulciuri, adulților – câte un calendar bisericesc.
„Dumnezeu face minuni și ne ajută să facem multe din puțin”, afirmă părintele care își dorește să schimbe imaginea pe care o au preoții în societate.
„Când am văzut știrea despre preotul beat la volan, am plâns ca un copil. Mă doare imaginea preoților”, ne-a dezvăluit slujitorul bisericii.
Părintele Vladimir Childescu nu are stabilite taxe pentru serviciile religioase. Fiecare creștin îi mulțumește cu atât cât poate, iar visul său cel mare este să poată repara într-o zi biserica, iar în mijlocul acesteia să pună o cutie mare cu lumânări pe care credincioșii să le poată lua pe gratis pentru a le aprinde la icoane.
Exemplul său trezește pizmă printre clerici. În 2007, din cauza presiunilor exercitate de conducerea Mitropoliei Moldovei care îl certa pentru că aduna puțini bani, a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei. Hotărârea a fost înțeleasă și susținută de oamenii din sat care nu-l schimbă pe părintele lor pe niciun alt preot.
„Domnul ne-a pus la mai multe încercări în viață pentru a ne întări credința. Îi mulțumesc Domnului pentru cine sunt acum. Am har de la Dumnezeu pentru a le sluji oamenilor și lupt pentru o imagine mai bună a preoților” - părintele Vladimir Childescu.
31.12.2024
08:59
30.12.2024
09:11
30.12.2024
08:59
27.12.2024
08:59
26.12.2024
08:59
25.12.2024
09:00
24.12.2024
08:59
23.12.2024
08:59
31.12.2022
09:29
28.12.2022
09:27
27.12.2022
15:12
27.12.2022
11:16
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură















