Stiri

Tiraspolul, avertizat: Beneficiile energetice condiționate de respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului

Actualitate 08.10.2025 14:19 Vizualizări1564
Tiraspolul, avertizat: Beneficiile energetice condiționate de respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a discutat recent despre criza energetică din regiunea transnistreană, menționând că, similar cu anul trecut, oferta Chișinăului și a Uniunii Europene rămâne valabilă. Totuși, Tiraspolul trebuie să îndeplinească criteriile europene. Acestea includ respectarea drepturilor omului și conformarea la normele internaționale.

„Executivul de la Chișinău monitorizează calm situația din regiunea transnistreană și reacționează pe baza faptelor verificate. Guvernul subliniază din nou că actualul mecanism de livrare a gazelor în regiune nu a fost susținut sau propus de Chișinău. Chișinăul împreună cu Uniunea Europeană a prezentat un plan de sprijin pentru locuitorii din stânga Nistrului, inclusiv pentru livrările de gaze. Însă acest plan este condiționat de acțiuni clare, precum eliberarea deținuților politici și asigurarea accesului liber pentru jurnaliști și cetățeni și eliminarea infrastructurii neautorizate. Tiraspolul nu poate solicita beneficii fără să respecte drepturile omului și obligațiile asociate acestora. Ne dorim la Guvern un singur lucru: ca R. Moldova integră să rămână un loc de pace stabilitate, stabilitate și dezvoltare”, a declarat Daniel Vodă.

În acest context, oficialul a subliniat că situația îi afectează pe cetățenii obișnuiți, ceea ce este condamnabil.

„Considerăm că oamenii din regiunea transnistreană nu ar trebui să fie ostatici ai acțiunilor de destabilizare inițiate de Federația Rusă în zona necontrolată de autoritățile constituționale ale țării. Amintesc că criza din regiunea transnistreană este alimentată de Federația Rusă, care a redus repetat volumul de gaze către raioanele de Est. Soluția comunicată de Guvernul de la Chișinău a fost întotdeauna una proactivă, unde sprijinul pentru oameni trebuie să se bazeze pe un plan clar și transparent de livrare a gazelor, discutat cu partenerii, în special din Uniunea Europeană”, a continuat Daniel Vodă.

Menționăm că regiunea din stânga Nistrului se confruntă cu o criză energetică, motiv pentru care  în mai multe localități apa caldă a fost deconectată. În trecut, autoritățile de la Chișinău și cele de la Uniunea Europeană au propus un plan de aproximativ 60 de milioane de euro pentru a remedia criza energetică în stânga Nistrului, însă una dintre condiții a fost respectarea drepturilor omului și alinierea tarifelor la resursele energetice la cele de pe piață.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 16.08.2026 16.08.2026 12:54 661 Horoscopul zilei 16.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.98 1 USD 17.32 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri