Tentativă de lovitură de stat în Brazilia. Palatul Prezidențial a fost DEVASTAT și jefuit de „bolsonarişti”
1162
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a întors duminică seară la Brasilia pentru a constata pagubele enorme în Palatul Prezidenţial, jefuit de partizani ai predecesorului său Jair Bolsonaro care a condamnat fără fermitate această invazie amintind foarte mult de cea a Capitoliului la Washington în urmă cu doi ani, comentează AFP.
Lula da Silva, care petrecuse după-amiaza la Araquara, în statul Sao Paulo (sud-est), devastat de inundaţii, a mers la Palatul Prezidenţial, apoi la Curtea Supremă, invadată şi jefuită de bolsonarişti, ca şi Congresul.
Imagini difuzate la TV Globo îl arată într-o discuţie, seara târziu, cu judecători de la Curtea Supremă, în faţa clădirii cu ferestrele sparte de cei care încă refuză să-i accepte revenirea la putere.
Jair Bolsonaro se află în Statele Unite, unde a plecat cu două zile înainte de învestirea lui Lula da Silva, refuzând să predea eşarfa prezidenţială celui care l-a învins cu un scurt avans şi pe care nu l-a felicitat niciodată.
"Manifestaţiile paşnice, în conformitate cu legea, fac parte din democraţie. Cu toate acestea, distrugerile şi invadarea clădirilor publice (...) sunt împotriva regulii", a scris pe Twitter fostul preşedinte de extremă dreaptă.
Într-un alt mesaj, el "a respins acuzaţiile, fără dovezi" ale succesorului său. Lula da Silva a declarat că "discursul" predecesorului său de extremă dreapta i-a "încurajat" pe "vandalii fascişti" invadând Palatul Prezidenţial, Curtea Supremă şi Congresul la Brasilia.
În funcţie doar de o săptămână şi confruntat deja cu o criză majoră, preşedintele de stânga a deplâns evenimentele "fără precedent în istoria Braziliei".
Şeful statului a plasat forţele de ordine locale sub comanda forţelor federale pentru a restabili securitatea la Brasilia unde poliţia a fost total copleşită de asaltul bolsonariştilor.
Ministrul justiţiei şi securităţii publice, Flavio Dino, a afirmat într-o conferinţă de presă duminică seară că sediile puterii au fost complet evacuate şi că peste 200 de persoane au fost arestate.
"Nu vor putea distruge democraţia", a declarat el, considerând asaltul drept "terorism pucist".
Guvernatorul districtului federal Brasilia, Ibaneis Rocha, un aliat al lui Jair Bolsonaro, şi-a cerut scuze preşedintelui Lula da Silva într-un mesaj video. El i-a descris pe cei responsabili pentru distrugerea clădirilor publice drept "adevăraţi vandali" şi "adevăraţi terorişti".
„Supravegheam toate aceste mişcări împreună cu ministrul Flavio Dino (...) În niciun moment nu ne-am gândit că aceste manifestaţii vor lua asemenea proporţii", a afirmat el.
De aceste violenţe s-au delimitat şi alţi aliaţi ai fostului preşedinte, printre care Valdemar Costa Neto, preşedintele PL, partidul lui Bolsonaro, care a condamnat "o zi tristă pentru naţiunea braziliană".
Aceste atacuri au provocat o avalanşă de reacţii indignate în lume. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus lui Lula da Silva că poate "conta pe sprijinul de neclintit al Franţei".
Omologul său american, Joe Biden, a apreciat drept "scandaloase" violenţele manifestanţilor. "Folosirea violenţei pentru a ataca instituţiile democratice este întotdeauna inacceptabilă", a scris pe Twitter secretarul de stat american, Antony Blinken.
Filiala braziliană a organizaţiei Amnesty International a cerut, la rândul său, "o anchetă rapidă şi imparţială" asupra acestor evenimente care au reamintit asaltul asupra Capitoliului de la Washington, din ianuarie 2021, de către partizanii fostului preşedinte Donald Trump după înfrângerea acestuia în faţa lui Joe Biden.
Centrul puterii la Brasilia a fost aruncat în haos. Zona fusese, însă, izolată de autorităţi, dar bolsonariştii au reuşit să forţeze cordoanele de securitate.
Poliţiştii au încercat în zadar să-i respingă cu gaze lacrimogene. Un agent de poliţie călare a fost tras jos cu forţa şi apoi lovit de atacatori înarmaţi cu bastoane.
Un sindicat local de presă a raportat atacuri asupra a cinci jurnalişti. Printre aceştia, unui fotoreporter al AFP, bătut, i s-a furat tot echipamentul.
Pagubele sunt considerabile in cele trei clădiri imense care reprezintă comori ale arhitecturii moderne şi sunt pline de opere de artă.
Tablouri de o valoare inestimabilă au fost deteriorate, printre care "Duas Mulatas" semnat de pictorul modernist Di Cavalcanti, expuse în Palatul Prezidenţial şi găurite în mai multe locuri, potrivit fotografiilor care circulă pe reţelele sociale.
"Trebuie să restabilim ordinea după aceste alegeri frauduloase", a declarat pentru AFP Sarah Lima, inginer pro-bolsonaro de 27 de ani venită din Goianesia, la 300 de kilometri de Brasilia.
Bolsonariştii au manifestat deja în faţa cazărmilor militare după înfrângerea fostului preşedintelui pe 30 octombrie.
Ei au cerut intervenţia armatei pentru a-l împiedica pe Lula da Silva să revină la putere pentru un al treilea mandat, după cele din 2003 până în 2010, reaminteşte AFP.
(sursa: Agerpres)
24.04.2026
15:56
123
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
87
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
136
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
326
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
272
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
257
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
248
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
374
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
539
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
436
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
15:56
43
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
32
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
77
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
314
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
260
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
245
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
238
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
363
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
531
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
426
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
435
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
425
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
483
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
551
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
776
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
580
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
661
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
625
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
661
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
671
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
627
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
643
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
771
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
777
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
725
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














