Telefonul, de la TikTok la „enciclopedie la purtător”: cum poate școala combate analfabetismul funcțional și exodul profesorilor

Rezultatele recente ale testelor PISA, care arată un grad de analfabetism funcțional de 42% în România, au căzut ca un trăsnet asupra sistemului de învățământ. Totuși, Florica Alexandrescu, manager cu experiență care vede sistemul „din interior”, propune o perspectivă diferită. Ea critică folosirea acestor date ca pe un stigmat absolut și subliniază că există o diferență majoră între testările europene și specificul sistemului românesc.

Rădăcinile analfabetismului funcțional sunt vechi și adânci, iar începutul lor nu se află la poarta liceului, ci mult mai devreme. Ele se hrănesc din învățarea bazată pe memorare mecanică, din absenteism, dar și din mediul familial în care lectura nu este prezentă și încurajată din primii ani de viață ai copilului.

„Analfabetul funcțional nu a apărut acum, în zilele noastre, el a fost dintotdeauna, dar acum este pus în evidență mai mult. Rădăcinile analfabetismului funcțional se regăsesc în învățarea bazată pe memorare, în absenteism și în problemele pe care le-au avut familiile. De asemenea, contează enorm tradiția familiei, faptul că nu promovează cartea, că nu-i pune copilului în față o carte și nu-i citește încă de la vârste fragede. Încă de la grădiniță și din primii ani de școală trebuie să-l formezi pe copil pentru a nu deveni un analfabet funcțional. Ulterior, școala preia această datorie: trebuie să-i pună cartea în mână, să-l învețe să citească și să-l pună să povestească activ ceea ce a citit, pentru că doar în felul acesta te asiguri că a priceput și a înțeles textul.

Astfel de exerciții de interpretare se fac în mod constant la noi în școală, nu doar de către profesorii de limba română, dar și de către profesorii de științe”, explică prof. Florica Alexandrescu, directoare a Colegiului Național „Ion Creangă” din București, într-o emisiune DC Edu moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan.

O altă greșeală importantă, de data aceasta metodologică, semnalată de directoarea Colegiului „Ion Creangă”, este evaluarea elevilor români prin standarde create pentru un cu totul alt model de învățământ. Testele PISA sunt construite pe un pragmatism european consolidat timp de zeci de ani. Elevii români, în schimb, sunt formați încă după un model preponderent abstract-teoretic, ceea ce generează o ruptură evidentă între pregătire și tipul de evaluare.

„Această statistică îngrozitoare este realizată în urma unor teste PISA care sunt formate pentru un alt stil de educație, pentru un alt sistem deja bine împământenit în Europa. Când vii și evaluezi elevul dintr-o altă țară, care a învățat după o cu totul altă filozofie, este absolut firesc să ai un procent dezolant. Încă ne mai trebuie ani buni să învățăm în acest sistem european pentru ca testul PISA să ni se potrivească cu adevărat. Există o lipsă acută a exercițiului aplicat: elevul trebuie să înțeleagă exact la ce-i folosește o formulă, o problemă sau un raționament matematic, altfel el va respinge informația”, susține prof. Alexandrescu.

În acest context, tehnologia nu ar trebui să fie tratată ca un inamic al lecturii, chiar dacă este evident că elevii de astăzi nu mai au răbdare pentru opere voluminoase precum „Frații Jderi” sau scrierile lui Marcel Proust. Directoarea Colegiului „Ion Creangă” subliniază că școala trebuie să își modifice abordarea și să le arate copiilor că telefonul este mai mult decât o platformă pentru TikTok sau conținut superficial.

„Analfabetismul în domeniul lecturii are o explicație clară în faptul că elevii de astăzi nu mai sunt atașați de carte. Și poate că îi și înțelegem, este extrem de greu să mai citești astăzi opere clasice de mari dimensiuni când ai la îndemână acest obiect tehnologic uluitor, prin care ai acces instantaneu la orice. Însă rolul școlii este tocmai acela de a-i învăța pe elevi că prin acest telefon mobil nu trebuie să se uite doar pe shorts și pe TikTok. Acest aparat este o enciclopedie la purtător, o veritabilă fereastră deschisă către întregul univers al cunoașterii, dacă înveți cum să o folosești productiv”, adaugă prof. Florica Alexandrescu.

Analiza asupra sistemului educațional se extinde și asupra resursei umane. Colegiul „Ion Creangă” reprezintă un caz fericit, cu un nucleu stabil de 64-65 de profesori titulari. În restul țării însă, multe școli se confruntă cu un deficit grav de cadre didactice calificate, în special la disciplinele reale, precum Fizica și Matematica, unde este tot mai dificil să fie atrași absolvenți de top.

Discrepanța salarială dintre România și statele care au făcut din educație o veritabilă prioritate națională este uriașă. De aici decurge și explicația pentru care foarte mulți absolvenți de elită refuză să aleagă catedra. Prof. Florica Alexandrescu amintește o experiență trăită la Espoo, în Finlanda, unde a asistat la o scenă care părea desprinsă dintr-o altă lume: profesori și elevi îmbrăcați în „vrăjitori și vrăjitoare” de Halloween, într-o comuniune firească, sprijinită de un sistem care plătește un profesor cu 15 ani vechime cu peste 6.000 de euro pe lună. În România, un cadru didactic stagiar primește puțin peste 4.000 de lei în mână, sumă care „nu îi asigură existența”.

„Dacă ne punem în pielea unui absolvent de Universitate care ar dori să aleagă catedra, la ce să se aștepte el în mod real? La un salariu de stagiar de 4.000 și ceva de lei în mână? Aceasta este o sumă care pur și simplu nu-i asigură existența la o vârstă a dezvoltării și a tuturor aspirațiilor firești. În mod natural, acești tineri de elită preferă să plece în firme private, în diverse instituții bine organizate sau sunt obligați să își ia un al doilea job pe lângă cel de la școală. Profesorii merită cu desăvârșire salarii mari și respect. În Finlanda, la Espoo, am fost într-un liceu și am asistat la o scenă superbă de Halloween: profesori și elevi costumați în vrăjitori, circulând laolaltă într-o empatie și o comunitate de o frumusețe rară. Acolo, un profesor cu 15 ani vechime câștigă 6.000-6.500 de euro”, subliniază directoarea.

Pe lângă subfinanțarea cronică, calitatea personalului didactic din multe zone ale țării este afectată de două probleme grave semnalate de Florica Alexandrescu: examenele de titularizare pline de „surprize” neplăcute, cu note de 2 și 3, și cursurile de perfecționare care rămân adesea pur formale, fără impact real asupra actului educational.

„Avem probleme uriașe la nivel național. La examenele de titularizare din fiecare an ne trezim adesea cu surprize extrem de neplăcute, cu note dezolante de 2 și 3. Apoi, este vorba despre pregătirea continuă a profesorilor: avem nevoie de o pregătire temeinică, nu de una în care profesorul aleargă disperat după niște cursuri formale doar pentru a bifa niște hârtii și a acumula puncte administrative în dosar. Trebuie să oferim școlilor oportunitatea de a alege cu adevărat ce este mai bun pentru elevi”, spune prof. Florica Alexandrescu.

Dincolo de statistici îngrijorătoare și de comparații internaționale dureroase, mesajul directoarei este că transformarea sistemului presupune atât schimbarea felului în care evaluăm elevii, cât și reconsiderarea profundă a rolului lecturii, al tehnologiei și al profesorului, care are nevoie de condiții reale pentru a-și îndeplini misiunea.