Țările bogate în care medaliații la JO 2024 n-au primit niciun ban pentru clasarea pe podium
3516
Profimedia
În timp ce unii sportivi medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris s-au îmbogățit simțitor din premiile oferite de țările lor, alții nu s-au ales cu niciun ban după gloria adunată la ediția din 2024 a competiției.
„În general, se poate observa că țările cu o piață sportivă dezvoltată își recompensează concurenții cu mult mai puțini bani sau deloc. Acolo, strategia de finanțare este alta, liderii statului și federațiilor cred că performanța de succes a sportivilor este recuperată din valoarea de marketing oferită de sponsori. Situația este diferită în Ungaria”, a comentat economistul maghiar Gabor Szabados, pentru publicația sportal.blikk.hu.
În timp ce un medaliat cu aur din Singapore a avut promis un milion de dolari, unul din Moldova, 170.000 de dolari, iar unul din România, 153.000 de dolari, campionii olimpici din Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă și Suedia nu au primit niciun ban de la comitetele olimpice din țările lor.
Și SUA a dat doar 37.500 de dolari pentru un aur obținut la JO 2024, în timp ce Germania a oferit 22.000 de dolari și Canada chiar mai puțin, 15.000 de dolari, în timp ce bronzul a fost recompensat în aceste țări cu 15.000, 11.000. respectiv 8.000 de dolari, scrie adevarul.ro.
29.05.2026
20:23
404
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
431
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
404
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
422
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
704
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
593
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
683
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
860
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
511
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
492
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE

421
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
701
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
592
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
682
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
859
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
510
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
492
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
29.05.2026
14:57
520
Parc fotovoltaic de 30 MW cu baterii de 60 MWh va consolida securitatea energetică la Vadul lui Vodă
29.05.2026
14:29
495
Descinderi în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: 7 reținuți și percheziții la Edineț, Ocnița și Dondușeni
29.05.2026
13:17
643
Maia Sandu cere primarilor din toată țara să susțină reforma administrativă: „Doar prin unirea satelor putem moderniza Republica Moldova”
29.05.2026
12:38
616
Maia Sandu cere reformă administrativă și primării puternice pentru sate cu apă, drumuri și servicii moderne în toată Moldova
29.05.2026
10:56
653
FOTO // Poduri, energie și 3,5 miliarde de dolari. Premierii Munteanu și Bolojan au resetat prioritățile strategice dintre R. Moldova și România
29.05.2026
08:14
614
Horoscopul zilei 29.05.2026
29.05.2026
06:53
915
Ilie Bolojan vine ASTĂZI la Chișinău după ce s-a pronunțat pentru Unire: „Cel mai important lucru pentru Moldova este intrarea în UE”
29.05.2026
06:38
737
Alertă maximă în Ucraina: Toată țara, sub alarmă de raid aerian după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, purtător de rachete hipersonice Kinjal
29.05.2026
06:15
1077
VIDEO // O dronă care ar fi fost lansată de armata Rusiei s-a prăbușit pe un bloc din Galați: Explozie, incendiu la etajul 10 și zeci de oameni evacuați
28.05.2026
21:30
767
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
28.05.2026
20:56
834
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
746
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
1190
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
861
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
943
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi