Țara care ar putea aproviziona Europa, inclusiv R. Moldova, cu gaze naturale. România e un factor-cheie în această „afacere”

Sancțiunile aplicate Rusiei – principalul furnizor al UE de gaze naturale – odată cu războiul pornit în Ucraina, Europa trebuie să găsească noi resurse energetice. O soluție ar fi Azerbaidjanul, care ar deține rezerve de circa 2.600 miliarde mc. Trebuie discutat, însă, modul în care aceste gaze pot fi transportate pe „Bătrânul continent”, iar România este un factor-cheie în această chestiune: are capacitate de transport! Mai mult, poate deveni un factor de stabilitate și siguranță energetică pentru tot centrul și estul Europei.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, au semnat, recent, la Baku, un memorandum de înțelegere privind un parteneriat strategic în domeniul energiei, care include un angajament de a dubla capacitatea coridorului sudic al gazelor pentru ca, până în anul 2027, să se poată livra minimum 20 de miliarde de metri cubi anual către UE.

„În baza cooperării consolidate din domeniul energiei, Azerbaidjanul deja își majorează livrările de gaze naturale către UE, de la 8,1 miliarde de metri cubi în 2021, la un volum estimat de 12 miliarde de metri cubi în 2022”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de focus-energetic.ro.

Gazele ajung în Europa prin conducta TANAP (Trans-Anatolian Pipeline), care pleacă din Azerbaidjan și ajunge în Turcia. Aici se leagă de gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline), ce ajunge în Grecia, Albania și Italia.

România nu este dependentă atât de mult de combustibilii fosili rusești, ca alte țări europene, dar Rusia acoperă, totuși, aproximativ un sfert din necesarul intern de gaze naturale. Producția României a scăzut (în special din cauza epuizării zăcămintelor) de la circa 11 miliarde mc în anul 2017, la aproximativ 9 miliarde mc anul trecut (Romgaz, cel mai mare producător intern, a avut o producție oarecum constantă, de circa 5 miliarde mc anual, iar OMV Petrom, al doilea mare producător, a avut o scădere importantă, de la circa 5 miliarde mc în 2017, la 3,7 miliarde mc în 2021).

A scăzut și consumul de gaze naturale al României, spre 10 miliarde mc anual, în principal din cauza închiderii unora dintre marile combinate de îngrășăminte chimice.

Gazoductele TANAP și TAP duc gazele din Azerbaidjan până în Turcia, Grecia și Italia. Era problematic ca gazele să fie transportate mai departe. Abia acum câteva săptămâni a fost finalizată conducta IGB (interconectorul Grecia – Bulgaria), un proiect ce stagna de aproape 15 ani, deși era inclus pe lista proiectelor de interes comun (PCI) aprobată și finanțată de Comisia Europeană. Proiectul IGB este important pentru transportul gazelor azere.

Din Grecia sau Turcia, via Bulgaria, România poate fi aprovizionată cu gaze azere. Același traseu (Grecia – Bulgaria – România) l-ar putea avea gazele naturale lichefiate ajunse pe malul Greciei.

Investițiile Transgaz, operatorul intern de transport și sistem, au dus la majorarea semnificativă a capacității de import a României, din alte surse decât rusești.

Federația Rusă a exportat gaze naturale chiar și în timpul Războiului Rece. Pentru a livra în sudul Europei (spre Turcia și Grecia), conductele treceau prin Ucraina, România (intrau în țară la Isaccea și ieșeau pe la Negru Vodă), Bulgaria și apoi mai departe spre Turcia și Grecia.

Proiectul Isaccea – Negru Vodă, construit exclusiv pe banii rușilor (după 1990 – pe banii Gazprom), cuprinde 3 conducte (T1, T2 și T3), cu o capacitate totală de 28 miliarde mc anual. Sensul gazelor a fost, întotdeauna, dinspre România spre Bulgaria. Prin investițiile Transgaz, acum gazul poate să curgă și în sens invers, dintre Bulgaria spre România (reverse flow la Isaccea).

Din sudul continentului pot intra cel puțin 17 miliarde mc anual

Conducta Giurgiu – Ruse (care poate transporta gaze naturale în ambele sensuri), o altă investiție Transgaz, reprezintă o altă posibilitate de a duce gazele din sudul Europei.

Totuși, probabil cea mai importantă investiție a Transgaz este reprezentată de gazoductul BRUA, un proiect co-finanțat de Comisia Europeană.

Sigur, Transgaz a finalizat multe alte proiecte în ultimii ani: conducta Iași – Ungheni – Chișinău (prin care, din România, se poate aproviziona Republica Moldova), circa 1.000 km de conductă de transport gaze naturale în țară în ultimii 3 ani (în condițiile în care media ultimilor 20 ani nu a depșit 130 km/an), gazoductul de la malul mării (ce permite preluarea în sistemul național de transport a gazelor din Marea Neagră) etc.

Din sudul continentului pot intra în România, din Azerbaidjan sau din terminalele de gaze naturale lichefiate, minim 17 miliarde mc anual.

În acest mod, prin investițiile Transgaz, România reușește să-și diversifice sursele și rutele de aprovizionare cu gaze naturale. Astfel, din sudul Europei, prin conducta Giurgiu – Ruse se pot prelua pe reverse flow 1,5 miliarde metri cubi pe an, prin Kardam (Bulgaria) – Negru Vodă (n.r. – Isaccea – Negru Vodă, dar în sens invers) – 5,6 miliarde metri cubi an pe conducta T1, iar pe pe conducta T2, la care s-au finalizat investițiile pe reverse flow la sfârșitul lui decembrie 2021, se pot prelua alte 10 miliarde de metri cubi pe an.

Astfel, din sudul continentului (Turcia și Grecia), pot intra în România, din Azerbaidjan sau din terminalele de gaze naturale lichefiate, minim 17 miliarde mc anual. Dublu față de cât produce România în prezent!

România nu are nevoie de toate aceste gaze. Practic, finalizarea acestor investiții ale Transgaz, de la cele referitoare la inversarea fluxurilor de gaze și până la BRUA, ajută la aprovizionarea cu gaze naturale din Azerbaidjan, dar și cu gaze naturale lichefiate de oriunde din lume, a Republicii Moldova, Ucrainei, Ungariei și, mai departe, a Austriei, Slovaciei, Cehiei, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, ba chiar Elveției și Germaniei.

România, un factor de stabilitate și de siguranță energetică pentru toată Europa, cel puțin în ceea ce privește gazele naturale

Prin aceste investiții, România devine un factor de stabilitate și de siguranță energetică pentru toată Europa, cel puțin în ceea ce privește gazele naturale, nu atât prin viitoarele investiții la mare adâncime (pe uscat și pe mare), cât, mai ales, prin investițiile pe care le-a făcut în sistemul de transport al gazelor!

Germania, de exemplu, „motorul economic” al Europei, are mari probleme în aprovizionarea cu gaze naturale. De remarcat, în Germania, numai pe platformele industriale, sunt intalați circa 30.000 MW ce utilizează gazele naturale pentru producerea de electricitate și abur tehnologic. În comparație, întreaga capacitate instalată pentru producerea de energie electrică în România este de 18.400 MW. Dacă Rusia nu mai livrează gaze, este puțin probabil ca fabricile nemțești să mai poată funcționa! Iar dacă fabricile germane nu mai funcționează, una dintre cele mai afectate țări va fi chiar România! Din anul 2006, Germania este cel mai important partener comercial al României. Anul trecut, de exemplu, România a livrat în Germania mărfuri în valoare de aproape 15 miliarde de euro, adică 20% din totalul exporturilor. Dacă „motorul” german începe „să tușească”, economia României riscă „să se gripeze”!

Din Azerbaidjan sau din terminalele grecești de gaze naturale lichefiate, prin conductele Transgaz (inclusiv BRUA), gazele naturale pot ajunge să alimenteze consumatorii casnici și industriali din Germania. Practic, România are șansa să devină factor de stabilitate energetică inclusiv pentru Germania!

Mai mult! Inițial, gazoductul TAP (un proiect al elvețienilor de la compania EGL, parte a grupului Axpo) ar fi trebuit să aducă gaze din Iran (care deține a doua rezervă de gaze naturale din lume, după Rusia). Dacă se ridică sancțiunile împotriva Iranului, Uniunea Europeană va avea o alternativă extrem de clară la gazele rusești! Și nici România n-ar avea de pierdut: pe lângă diversificarea surselor și rutelor de import, care asigură securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale a țării, Transgaz ar câștiga din transportul și tranzitul spre centrul și estul Europei, iar o bună parte din bani ar ajunge la buget, sub formă de taxe și impozite!