TABEL // România, principala țară în care utilizatorii din R. Moldova consumă servicii de roaming: Ce prevede Acordul de reducere a tarifelor de ROAMING între cele două state, care va fi semnat vineri la Chișinău
1810
Realitatea Guvernul de la Chișinău va permite, în ședința de astăzi, iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state, document ce urmează să fie semnat vineri, 11 februarie, la Chișinău.
Acordul respectiv va crea condițiile necesare pentru mișcorarea tarifelor pentru serviciile de roaming (apelurile de voce efectuate și primite, mesaje SMS expediate și primite, date mobile consumate), achitate de utilizatorii ce călătoresc între cele două state, precum și a tarifelor pentru apeluri internaționale ordinare între cele două state până la nivelul tarifelor reglementate în interiorul Uniunii Europene.
Datele oficiale ale furnizorilor de comunicații electronice mobile din R. Moldova arată că România reprezintă principala țară în care utilizatorii moldoveni consumă servicii de roaming, aproximativ dublu față de volumul de roaming în Ucraina, cea de-a doua după importanță destinație pentru servicii de roaming.
În perioada anilor 2017 - 2019, adică până la declanșarea pandemiei de COVID, traficul de servicii de roaming al utilizatorilor din R. Moldova în România constituia între o pătrime și o treime din întregul trafic de roaming generat de utilizatorii mobili din republica noastră.
Totodată, utilizatorii din Republica Moldova consumă, în rețelele din România, aproximativ jumătate din toate serviciile de roaming consumate în cadrul călătoriilor în Uniunea Europeană.

În privința traficului telefonic internațional de intrare, se atestă o reducere drastică a volumului acestuia (25-30% anual în ultimii cinci ani), ceea ce face ca venitul din aceste servicii să scadă independent de reducerea tarifelor pentru terminarea apelurilor.
Guvernul de la Chișinău consideră că implementarea acestui Acord va crea premize pentru creșterea volumului serviciilor consumate de către utilizatori atât în cazul apelurilor internaționale în afara roamingului, cât și a celor în roaming, precum și în cazul utilizării datelor în roaming.
Pentru asigurarea posibilității reducerii tarifelor de roaming pentru utilizatori, furnizorii mobili naționali vor permite accesul operatorilor mobili din celălalt stat la rețea și la unele servicii cu ridicata de roaming, vor aplica pentru serviciile cu ridicata de roaming tarife care nu le-ar depăși pe cele reglementate la nivel european pentru servicii similare, operatorii de rețele mobile și fixe vor pune la dispoziție serviciile de terminare a apelurilor internaționale provenite de la numere din celălalt stat, la tarife orientate la nivelul tarifelor reglementate în interiorul Uniunii Europene și vor aplica pentru serviciile de terminare a mesajelor SMS tarife rezonabile.
Aplicarea tarifelor reduse la serviciile de roaming cu România ar putea începe în termen de cel mult 3 luni de la data intrării documentului în vigoare, care va fi încheiat pe o perioadă inițială de 5 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit pentru perioade succesive de câte 3 ani.
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
14.09.2026
11:41
14.09.2026
11:31
14.09.2026
11:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















