Suspiciuni de violență la Penitenciarul Giurgiu: deținut în stare gravă la ATI, anchetă a Parchetului și controale ANP
575
La Penitenciarul Giurgiu este în desfășurare o anchetă amplă, după apariția unor suspiciuni privind utilizarea excesivă a forței de către membri ai personalului. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a dispus trimiterea de urgență a unei echipe de control pentru verificarea situației. Deținutul implicat în incident se află internat în secția de Terapie Intensivă, iar prognosticul medical este în continuare rezervat.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a fost sesizat cu privire la o posibilă faptă de ultraj produsă în cadrul Penitenciarului Giurgiu, conform unui comunicat transmis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Luni, ANP a fost informată de conducerea Penitenciarului Giurgiu că pe 19 iulie a avut loc un incident operaţional. Acesta constă în săvârşirea unei presupuse fapte de ultraj. În contextul gestionării acestei situații au apărut suspiciuni serioase privind o utilizare disproporţionată a forţei de către personalul implicat.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus efectuarea unor verificări preliminare. A solicitat transmiterea tuturor documentelor relevante, precum şi a înregistrărilor video realizate atât de sistemul de supraveghere, cât şi de dispozitivele individuale tip bodycam folosite în timpul intervenţiei.
"Analiza preliminară a materialului video a evidenţiat existenţa unor indicii privind utilizarea forţei într-o manieră care impune verificări aprofundate, existând, totodată, suspiciunea întrunirii elementelor constitutive ale unor infracţiuni.
În consecinţă, conducerea ANP a dispus, în regim de urgenţă, deplasarea la Penitenciarul Giurgiu a unei echipe multidisciplinare, sub coordonarea Inspecţiei Penitenciare, în vederea efectuării verificărilor administrative şi a stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul", a transmis ANP.
Persoana privată de libertate implicată în eveniment este internată în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Personalul medical a comunicat că evoluţia stării de sănătate rămâne imprevizibilă, prognosticul fiind rezervat.
Având în vedere gravitatea aspectelor constatate până în prezent, dar și necesitatea ca verificările să se desfăşoare cu maximă obiectivitate, personalul implicat în incident a fost redistribuit în posturi care nu presupun contact direct cu persoanele private de libertate.
Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a transmis o solicitare de schimbare din funcţie, care urmează să fie analizată la nivelul aparatului central al ANP.
"Administraţia Naţională a Penitenciarelor tratează cu maximă responsabilitate orice situaţie care poate constitui o încălcare a legii, a drepturilor persoanelor private de libertate sau a normelor profesionale aplicabile personalului din sistemul penitenciar. Instituţia acordă întregul sprijin organelor judiciare competente şi manifestă toleranţă zero faţă de orice conduită care contravine cadrului legal şi standardelor profesionale", precizează sursa citată.
După finalizarea verificărilor administrative şi în funcţie de concluziile organelor de urmărire penală, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune toate măsurile legale şi disciplinare necesare. De asemenea, va informa cu celeritate opinia publica, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, se mai arată în comunicat.
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















