SUA au transmis „garanțiile”. Rusia: Marea Neagră devine regiune de rivalitate militară
1437
Reuters
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat miercuri că Statele Unite au transmis răspunsurile scrise la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, ca parte a negocierilor pentru evitarea unei escaladări militare ruse împotriva Ucrainei.
Acesta a subliniat că nu va exista nicio schimbare în politica uşilor deschise a Washingtonului privind NATO, dar că răspunsul părţii americane stabileşte o cale diplomatică serioasă, dacă Rusia doreşte acest lucru, şi include o evaluare pragmatică şi principială a îngrijorărilor exprimate de către Rusia.
El a adăugat că Statele Unite sunt deschise dialogului şi că depinde de Rusia cum va răspunde.
Potrivit lui Antony Blinken, care s-a declarat pregătit să discute cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, „în zilele următoare'', răspunsul SUA transmis Moscovei reafirmă că Ucraina îşi poate alege singură alianţele.
Probabil că răspunsul scris al părții americane a fost înmânat de către ambasadorul american John Sulivan, în singura vizită pe care acesta a făcut-o de dimineață la sediul Ministerului rus de Externe.
Potrivit unei declarații scrise a Ministerului rus de Externe, ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a sosit la clădirea ministerului pentru a transmite personal răspunsul SUA și s-a întâlnit cu viceministrul rus de Externe, Aleksander Grușko, scrie NewsWeek.
Însă acesta a declarat că au fost „declarații verbale” din partea SUA.
„Rusia a primit câteva răspunsuri verbale privind garanțiile de securitate și ar dori să știe de ce Occidentul consideră unele dintre inițiativele Moscovei inacceptabile”, a declarat Grușko după întâlnirea cu Sullivan.
Grușko a ținut să sublinieze că „zonele calme în prezent din punct de vedere al securității militare, în primul rând Marea Baltică și regiunea Mării Negre, din cauza extinderii NATO se transformă într-o zonă de rivalitate militară de care niciuna dintre părți nu are nevoie”.
La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia va schița pașii de urmat după evaluarea răspunsului SUA privind garanțiile de securitate.
„Dacă răspunsul nu este constructiv, Moscova va lua măsuri reciproce”, a spus el.
Cât despre NATO, Lavrov a fost categoric: „Eu nu iau în considerare de mult timp declarațiile secretarul general Jens Stoltenberg. În opinia mea, el a pierdut deja contactul cu realitatea".
Conferința de presă lui Antony Blinken a venit mai târziu, timp în care, probabil, Moscova a dat posibilitatea Administrației Biden să revină asupra unor chestiuni. Ceea ce nu s-a întâmplat.
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















