STUDIU // Varianta Omicron este de patru ori mai transmisibilă decât varianta Delta
1537
Varianta „Omicron” a virusului SARS-CoV-2 este de 4,2 ori mai transmisibilă în stadiul inițial decât varianta „Delta”, potrivit unui studiu al unui om de știință japonez, care consiliază ministerul Sănătății de la Tokyo.
Hiroshi Nishiura, profesor de științe ale sănătății și mediului la Universitatea Kyoto, specializat în modelarea matematică a bolilor infecțioase, a analizat datele genomului disponibile până pe 26 noiembrie în provincia Gauteng din Africa de Sud.
„Varianta Omicron are o transmisibilitate mult mai mare și are capacitatea de anula imunitatea construită în mod natural prin trecerea prin boală sau generată de vaccin”, se arată în concluziile profesorului Nishiura, care au fost prezentate miercuri la o reuniune a comitetului consultativ al ministerului Sănătății din Japonia.
La nivel global există îngrijorări cu privire la faptul că tulpina Omicron ar putea afecta lumea mult mai mult decât a făcut-o tulpina Delta, iar Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că ar putea exista „consecințe grave” ale răspândirii necontrolate acesteia.
Cu toate acestea, o creștere a cazurilor în Africa de Sud, ca urmare a apariției variantei Omicron, nu a copleșit încă spitalele, ceea ce a condus la un oarecare optimism că poate provoca numai boli ușoare. Companiile Pfizer și BioNTech au mai spus în această săptămână că o doză de rapel a vaccinului lor anti-COVID ar putea întări protecția împotriva tulpinii
Studiul profesorului Nishiura nu a fost revizuit de colegi și nu a fost publicat într-un jurnal științific. Noua analiză a fost efectuată folosind aceeași metodă pe care a folosit-o într-un studiu din iulie publicat de jurnalul medical Eurosurveillance despre cum se comporta varianta Delta înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Sute de cercetători din întreaga lume încearcă în această perioadă să înțeleagă noua variantă „Omicron”, care este cea mai diferențiată tulpină de până acum dintre cele cinci variante de îngrijorare identificate de OMS de la începutul pandemiei.
Cazurile din Africa de Sud au crescut rapid până la aproape 20.000 pe zi, de când țara a raportat pentru prima dată descoperirea variantei Omicron.
„Unde a fost descoperită, rata de vaccinare a fost mai mică de 30% și mulți oameni au fost probabil infectați în mod natural”, a spus Nishiura, adăugând că „trebuie să acordăm o atenție deosebită tendințelor viitoare pentru a vedea dacă același lucru se va întâmpla în țările în care vaccinurile pe bază de ARN sunt într-un procent ridicat”, scrie Digi24.
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
02.08.2026
08:14
02.08.2026
07:21
02.08.2026
04:11
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
Alegerile din 2026 pot pune capăt erei Netanyahu: ascensiunea generalului Eisenkot, rivalul dur al lui „Bibi” care conduce în sondaje
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus
Iranul respinge afirmațiile lui Trump și menține strâmtoarea Ormuz închisă în plin război din Orientul Mijlociu
Polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România își unesc eforturile pentru fluidizarea traficului la frontiera comună
















